Economia pe scurt
Dimensiune font:
Studiu de fezabilitate pentru ocolirea oraşului Câmpina
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat cu firma Luca Way contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru varianta de ocolire a oraşului Câmpina, contract în valoare de 239.100 lei fără TVA, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat. Varianta de Ocolire Câmpina este primul sector din viitorul drum naţional care va lega DN 1 (Câmpina) de DN 1A (Săcele). Lungimea estimată a acesteia este de 8 kilometri şi va tranzita partea de Sud - Est a localităţii Câmpina, pe Valea Doftanei. Luca Way, fosta Poyry România, a câştigat în ultimii ani mai multe contracte cu instituţii ale statului. Grupul finlandez Poyry s-a retras în 2012 din România.
Producţia industrială a stagnat, în iulie
Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,1% în zona euro şi cu 0,2% în Uniunea Europeană, în luna iulie 2015 comparativ cu luna iunie 2015, însă România, Slovenia, Germania, Malta şi Olanda au fost singurele state membre în care preţurile producţiei industriale au stagnat de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Pe categorii de bunuri, preţurile producţiei industriale în UE au înregistrat cele mai mari scăderi în sectorul energetic (minus 1%) şi în industria bunurilor intermediare (minus 0,1%). În schimb, preţurile au crescut cu 0,1% atât în cazul bunurilor de capital cât şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată.
Japonezii de la SEWS se mută în România
Furnizorul japonez de componente pentru industria auto Sumitomo Electric Wiring System (SEWS) a încetat producţia la uzina de la Topolcany, Slovacia, la finele lunii iulie pentru a se muta în România. Mutarea în România este motivată de costurile mai mici, a anunţat directorul SEWS Slovacia, Mike Lawson, referindu-se la eforturile companiei de a ţine costurile sub control şi a rămâne astfel competitivă. Până la finele lunii iulie cea mai mare parte a celor 461 de angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă.
Se deschide primul magazin Marmot
Brandul american de echipament outdoor Marmot a intrat pe piaţa din România printr-un parteneriat oficial de reprezentare cu Mountain Gear Distribution, care va deschide şi primul magazin Marmot Partner Store în luna octombrie, la Timişoara. Marmot este unul dintre brandurile importante de îmbrăcăminte şi echipamentul profesional pentru iubitorii de sport în aer liber, escaladă, alpinism şi expediţii montane. Marmot are ca obiectiv să devină cel mai popular brand pe acest segment şi pe piaţa românească, se arată într-un comunicat al companiei.
Grupaj realizat de Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau