Efectele legii dării în plată pe piaţa imobiliară
Dimensiune font:
Experţii imobiliari ieşeni susţin că legea privind darea în plată ar putea crea probleme băncilor care au deja dificultăţi generate de criză * acestă lege nu va afecta însă negativ şi piaţa imobiliară
Legea privind darea în plată a imobilelor stârneşte în continuare controverse atât în rândul reprezentanţilor băncilor, cât şi în rândul specialiştilor de pe piaţa imobiliară. După ce legea a fost discutată la Palatul Cotroceni de către iniţiatorii proiectului şi de consilierul preşedintelui pe probleme economice, încep să apară tot mai multe reacţii pe marginea ei. Textul acestei legi urmează a fi reîntors în Parlament pentru a fi modificat astfel încât datornicii cu mai multe proprietăţi să nu poată beneficia de prevederile ei. Referitor la efectele pe care această lege le-ar putea genera în piaţa imobiliară ieşeană specialiştii susţin că piaţa se va adapta în cele din urmă noilor condiţii.
„E greu să ma pronunţ acum despre efectele acestei legi, putem face doar speculaţii, piaţa va dicta dacă e de bine sau de rău. Aşa a fost mereu, piaţa e cea care decide, care are ultimul cuvânt de spus. Orice schimbare afectează în primă fază piaţa, dar apoi lucrurile reintră uşor, uşor în normal. Piaţa imobiliară va funcţiona tot timpul, dacă există cumpărători mânaţi de dorinţa de a achiziţiona o locuinţa cu siguranţa nu vor sta să tatoneze piaţa mai mult de 6 luni de zile, deci pentru cei care speculează piaţa, ea mereu va funcţiona”, a declarat Paul Tehuţu, agent imobiliar ieşean.
Piaţa imobiliară ieşeană 2015, la raport
Un alt motiv care îi îndeamnă pe experţi să creadă că piaţa imobiliară nu va fi afectată de această lege este cel legat de optimismul clar care marchează piaţa dezvoltărilor imobiliare din 2016. Experţii imobiliari apreciază că trendul ascendent al anului 2015 va continua şi în anul următor. „Tendinţa este clară: de creştere. Tot mai mulţi clienţi care vor să cumpere în zone centrale şi semicentrale, tot mai mulţi dezvoltatori care au terminat de vândut ceea ce au construit şi au început să construiască alte imobile, acesta este semn că cerinţă exista în continuare pe piaţă, la un moment dat acest echilibru se va rupe şi se va ajunge la o suprasaturare a pieţei dar nu putem aprecia cu exactitate când se va întâmpla acest lucru, însă momentan tendinţa este de creştere”, a explicat Tudor Stoica, expert imobiliar.
Băncile, nevoite să găsească alternative
În cazul în care această lege va intra în vigoare cu siguranţă marii perdanţi vor fi bancherii, care fie vor trebui să găsească alternative pentru a atrage în continuare clienţi, fie vor fi nevoiţi să majoreze avansul pentru creditele ipotecare. „Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, teoretic se va diminua numărul de cumpărători, al celor care iau credite ipotecare, însă băncile vor face calcule şi o să găsească alternative. Dacă vor exista clienţi vor crea pachete noi de credite, îşi vor asuma un risc mai mare, pentru că este şi în interesul lor să acorde credite”, a declarat Tudor Stoica.
Mediul de bisiness ieşean pune lupa pe salariul minim
Reprezentanţii băncilor susţin însă că au făcut calcule şi că doar ridicând avansul pentru creditele ipotecare la 50% , ar putea reuşi să îşi acopere eventualele pierderi, în cazul în care vor fi obligaţi să primească locuinţe a căror valoare s-a înjumătăţit faţă de momentul în care au acordat credite pentru ele. „În calculul riscurilor, de acum încolo, vei lua în calcul o cădere de piaţă potenţială şi această dare în plată care poate ajunge la 50% ”, a declarat Florin Dănescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor.
Ce spune legea privind darea în plată
În cazul în care o persoană care s-a împrumutat la bancă ajunge în imposibilitatatea plăţii ratelor poate scăpa integral de datorie prin cedarea către bancă a dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat. În cazul în care debitorul a ipotecat mai multe bunuri în favoarea băncii, le va ceda acesteia pe toate. Debitorul informează banca de decizia privind stingerea obligaţiilor de plată prin cedarea bunurilor ipotecate prin intermediul unui executor judecătoresc, avocat sau notar public. Legea se va aplica atât contractelor de credit aflate în derulare în prezent, cât şi celor încheiate după data intrării în vigoare a noilor dispoziţii.
BNR i-a cerut, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să retrimită în Parlament proiectul de lege privind darea în plată sau să sesizeze Curtea Constituţională, argumentând că este necesară revizuirea din perspectivă financiară, juridică şi etică, a declarat viceguvernatorul Bogdan Olteanu.
Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau