Euro creşte uşor, dar ferm
Dimensiune font:
Amplificarea tensiunilor din Orientul Mijociu, după ce mai multe state arabe şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Qatarul, stat suspectat de sponsorizarea mişcărilor teroriste, la care se adaugă alegerile de astăzi din Marea Britanie, care par a nu mai avea un câştigător clar, au condus la creşterea aversiunii faţă de risc, implicit la deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.
Volatilitatea perechii euro/leu a fost minimă, aceasta fluctuând între 4,565 şi 4,569 lei, astfel că media a urcat uşor de la 4,5655 la 4,5675 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,566 – 4,569 lei.
Stabilitatea s-a datorat şi faptului că INS a confirmat ieri primele estimări prezentate la jumătatea lunii mai privind creşterea PIB-ului cu 5,7% în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, evoluţie care a fost pusă sub semnul întrebării de mai mulţi analişti şi economişti,
Pe de altă parte, Finanţele au vândut în ultimele două zile titluri de stat, scadente în 24 septembrie 2031, în valoare de 220 milioane lei, la un randament mediu în scădere la 4,12% pe an.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,0591 la 4,0528 lei iar cotaţiile lui au fluctuat între 4,047 şi 4,076 lei.
Media monedei elveţiene a crescut uşor, de la 4,2084 la 4,2095 lei, în condiţiile în care ea fluctua pe pieţele internaţionale între 1,084 şi 1,086 franci/euro.
Monedele din regiune se depreciau, la rândul lor, comparativ cu euro, cea poloneză la 4,189 – 4,196 zloţi iar cea maghiară la 308 – 308,6 forinţi.
În aşteptarea alegerilor din Marea Britanie şi întâlnirea Consiliului guvernatorilor BCE, ambele evenimente având loc astăzi, perechea euro/dolar fluctua între 1,1206 şi 1,1282 dolari.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau