Euro se întoarce la 4,57 lei
Dimensiune font:
Doar trei zile a durat perioada de apreciere a leului, care a pierdut ieri teren în faţa principalelor valute.
A fost o mişcare la nivel regional, provocată de o uşoară creştere a a aversiunii faţă de risc, în condiţiile în care dolarul a pierdut teren în ultimele zile, după ce Administraţia de la Casa Albă nu a reuşit să modifice Obamacare, legea sănătăţii promovată de fostul preşedinte american.
Cursul euro a urcat de la 4,5595 la 4,5680 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,559 şi 4,57 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,566 – 4,569 lei.
Cursul dolarului american a urcat, la rândul său, de la 3,9476, minimul ultimelor aproape 11 luni, la 3,9617, în timp ce cotaţiile din piaţă fluctuau între 3,946 şi 3,966 lei.
Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,099 – 1,104 franci/euro, a crescut de la 4,1343 la 4,1544 lei.
În regiune, moneda poloneză se deprecia la rândul ei faţă de euro, la 4,197 – 4,218 zloţi. În schimb, moneda maghiară se aprecia la 305,7 – 306,7 forinţi.
Perechea euro/dolar, care a crescut marţi seară până la 1,1583 dolari, un maximum al ultimelor 15 luni, se tranzacţiona ieri pe pieţele internaţionale între 1,1515 şi 1,1557 dolari.
Eşecul preşedintelui Trump, care a promis în campania electorală reformarea sistemului american de sănătate, pune sub semnul întrebării capacitatea acestuia de a pune în practică programele economice şi investiţionale cu care a câştigat mandatul de la Casa Albă. Investitorii erau cu ochii îndreptaţi către Frankfurt, unde va avea loc mâine şedinţa de politică monetară a conducerii BCE.
Analiză transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau