Euro urcă la 4,52 lei
Dimensiune font:
Marcările de profit, după raliul de şapte şedinţe consecutive de apreciere, şi preluarea direcţiei descendente ale celorlalte monede din regiune, au provocat scăderea leului faţă de principalele valute.
Cursul euro a urcat de la 4,5133 lei, minimul ultimelor şase săptămâni, la 4,5219 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au crescut de la 4,512 – 4,515 lei, în cursul dimineţii, până la 4,527 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,516 – 4,519 lei.
Leul a profitat în ultimele aproape două săptămâni de interesul mare al străinilor pentru titlurile de stat româneşti, însă evoluţiile externe, în special primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, îşi vor pune amprenta asupra cursului în zilele următoare. Evoluţia leului ar putea fi influenţată şi de legea salarizării unitare, care urmează să fie depusă în Parlament. Forma în care se va prezenta va influenţa balanţa fiscală a României, începând cu anul viitor.
Cursul dolarului american a fost „tras” în sus de cel euro şi a urcat de la 4,2548 la 4,2611 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,248 şi 4,267 lei.
Moneda elveţiană stagna pe pieţele internaţionale la 1,067 – 1,07 franci/euro iar media ei a urcat de la 4,2267 la 4,2326 lei.
Aceeaşi tendinţă de depreciere faţă de euro o manifestau şi celelalte monede din regiune. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,243 şi 4,252 zloţi, mai sus cu peste 0,7 procente faţă de începutul săptămânii, iar cea maghiară între 311,2 şi 312,2 forinţi.
După scăderea de luni la 1,0570 dolari, minim al ultimei luni şi jumătate, marcările de profit au ridicat euro ieri la 1,0596 – 1,0624 dolari.
Dolarul îşi menţine potenţialul de creştere, pieţele internaţionale aşteptând încă două majorări ale dobânzii-cheie până la finalul acestui an.
Însă principalul eveniment al următoarelor săptămâni îl reprezintă primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Acestea au fost dinamizate de candidatul de extremă stânga Jean-Luc Mélenchon care la fel ca Marine Le Pen se pronunţă împotriva apartenenţei la Uniunea Europeană.
Tensiunile geopolitice au produs o creştere a plasamentelor în aur, preţul unciei de aur crescând la Londra până aproape de 1.280 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimelor cinci luni.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau