Fiscul a pus tunurile pe rău-platnici
Dimensiune font:
Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi a realizat, în prima lună a acestui an, venituri în creştere cu aproape 20% faţă de perioada similară a lui 2015 * s-a observat o majorare atât la încasările la bugetul de stat, cât şi la cel al asigurărilor sociale
Fondurile colectate în vistieria Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iaşi au depăşit 272 milioane de lei, în prima lună a acestui an. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea a fost de 19,79%. De la persoanele juridice s-au identificat arierate recuperabile în valoare totală de 417, 48 milioane de lei, în creştere cu aproape 15,68 milioane de lei. Pe de altă parte, obligaţiile financiare recuperabile de la persoanele fizice erau, la 31 ianuarie 2016, de 63,96 milioane de lei.
Şi la această categorie de contribuabili se observă o creştere cu 0,14 milioane de lei. „Pentru recuperarea creanţelor fiscale ale Administraţiei Judeţene ale Finanţelor Publice Iaşi s-au intensificat măsurile de executare silită prin mai multe acţiuni. Au fost înaintate 4.252 de somaţii către contribuabilii cu obligaţii fiscale neachitate, a căror valoare totală este de 139,8 milioane de lei. Totodată, s-au pus 8 sechestre asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând contribuabililor debitori. Valoarea acestora fiind de 1,7 milioane de lei“, a detaliat Maria Ţăran, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice.
Printre acţiunile întreprinse de Fisc se mai numără înfiinţarea a 156 de popriri pe venituri la terţi, cu o valoare de 89,49 de milioane de lei. Pe conturile contribuabililor cu datorii au fost înfiinţate 3.274 de popriri, cu o valoare de peste 105,88 milioane de lei.
La nivelul Administraţiei Judeţene Iaşi, până la finele lunii ianuarie 1.192 de contribuabili au depus cereri de eşalonare de plată pentru obligaţii fiscale neachitate. Valoarea acestora fiind de peste 246,6 milioane de lei. Dintre aceste cereri, organele fiscale au soluţionat 977 de cereri, sumele aprobate la eşalonare fiind în valoare de 120 de milioane de lei. Pe de altă parte, 214 cereri au fost soluţionate nefavorabil, valoarea sumelor restante fiind de 126,39 de milioane de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau