Garanţii pentru „Prima Casă“
Dimensiune font:
Nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă“ nu a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP) că ar intenţiona să renunţe la proiect.
„FNGCIMM a emis garanţii în numele şi contul statului, pentru credite acordate în cadrul programului Prima casă şi în luna ianuarie. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice nu a fost informat de nicio bancă comercială prezentă în program de intenţia sa de a renunţa la Prima casă“, arată instituţia, într-un comunicat. Ministerul notează că plafonul pentru acest program, pentru anul 2016, este de 1,69 miliarde lei.
„Finanţatorii participanţi în cadrul programului acorda actualmente credite Prima casă, în baza alocării sumei de 200 milioane de lei provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la data de 31.12.2015 precum şi din diferenţele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172.580.733 lei şi din plafonul reutilizat în condiţiile legii, disponibil până la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei. După utilizarea sumelor menţionate mai sus, de 390.330.155 de lei, instituţiile finanţatoare vor acorda credite în cadrul programului Prima casă în baza alocării plafonului suplimentar de garanţii de 1,3 miliarde de lei, în conformitate cu HG nr.1016/30.12.2015“, mai arată Finanţele.
Decizia Raiffeisen Bank de a majora avansul la credite imobiliare a fost luată din cauza impactului estimat al aplicării legii dării în plată asupra riscului băncii, iar dacă lucrurile nu se clarifică, banca renunţă şi la „Prima Casă“, a declarat preşedintele băncii, Steven van Groningen, a scris zf.ro. Raiffeisen, un jucător de top cinci din sistemul bancar, a luat săptămâna trecută o decizie surprinzătoare, hotărând să majoreze avansul cerut clienţilor la creditele imobiliare chiar înainte de reluarea discuţiilor în Parlament privind legea dării în plată. Banca a decis să urce avansul pentru creditele imobiliare standard în lei la 35%, iar pentru finanţările în euro la 40%.
Conform reglementărilor BNR, avansul minim pentru creditele imobiliare în lei este de 15%, iar pentru euro de 25%. Şeful Raiffeisen a criticat dur proiectul legii dării în plată, spunând că schimbă radical regulile ce guvernează sistemul bancar şi că situaţia este cu atât mai gravă cu cât se discută aplicarea lui retroactivă, la împrumuturi deja în derulare. În plus, în forma actuală, legea nu clarifică situaţia programului „Prima Casă“ şi dacă garanţia acordată de stat se va menţine, în caz contrar ridicându-se întrebări legate de constituţionalitatea acestui act legislativ.
Implementarea legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor şi creditarea, a avertizat, joi, Comisia Europeană (CE). „Un risc major pentru perspectiva macroeconomică este potenţiala implementare a legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament. Aplicarea retroactivă a legii la creditele aflate în prezent în derulare ar putea avea un impact negativ asupra creşterii creditării, încrederii consumatorilor şi investitorilor, precum şi asupra cererii interne“, notează Comisia Europeană într-un raport privind perspectivele economice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau