Ieşenii continuă să prefere vacanţele în Turcia şi Grecia

default

Dimensiune font:

| 09-04-2016 05:00

 În ciuda evenimentelor ce au avut loc în ultima perioadă în Turcia şi Grecia, cererea de pachete turistice în aceste două destinaţii rămâne la fel de mare * ieşenii nu s-au speriat nici de refugiaţii sirieni şi nici de atentatele din Turcia şi optează în continuare pentru concedii în aceste ţări

 Grecia şi Turcia au devenit în ultimul deceniu, pentru ieşeni, cele mai populare destinaţii externe pe durata sezonului estival. Chiar dacă, începând din 2005 Bulgaria a început să câştige teren important, Grecia şi Turcia se menţin în top, în special graţie clientelei formate în perioada precedentă lui 2005. Practic, fiecare din cele două destinaţii are în Iaşi şi nu numai, clienţi fideli, care merg an de an să-şi petreacă vacanţa de vară pe plajele turceşti sau greceşti. Însă în ultimul an siguranţa unui concediu de vis pe care o ofereau aceste două destinaţii a început uşor, uşor să fie zdruncinată ba de crize economice, refugiaţi arabi sau atentate teroriste.

Chiar dacă sentimentul de insecuritate a crescut atunci când vine vorba de vacanţe şi călătorii în afara ţării, românii aleg în continuare să îşi petreacă concediile de vară în afara ţării. Grecia şi Turcia sunt în topul destinaţiilor preferate de ieşeni, susţin firmele din domeniu. „În ciuda celor întâmplate avioanele sunt pline, Grecia şi Turcia rămân în continuare două destinaţii foarte căutate. Ieşeanul preferă în continuare Grecia sau Turcia pentru că altele sunt condiţiile de cazare acolo faţă de ceea ce oferă litoralul românesc”, a declarat Ecaterina Hânceanu, reprezentat al agenţiei Prima Tours Iaşi. Ba mai mult există operatori turistici care afirmă că cererea rămâne la fel de mare ca în anii trecuţi. „Nu, în niciun caz nu putem afirma că ieşenii se reorientează şi renunţă la un concediu în Grecia sau Turcia, încă se vând foarte bine pachetele pentru aceste destinaţii cererea fiind la fel de mare ca în anii trecuţi”, a declarat Maria Carp, reprezentant al agenţiei Travel 4 You din Iaşi.

Mediul de afaceri încrezător în evoluţia pieţei


Preţuri la fel de mari şi ieşeni panicaţi
Chiar dacă mulţi s-ar fi aşteptat la o scădere a preţurilor după evenimentele nefaste petrecute în aceste două destinaţii, acestea ţin să contrazică orice aşteptări. „Scădere a preţurilor, nicidecum, noi putem observa chiar o uşoară creştere”, a spus Maria Carp. Dacă sunteţi totuşi un pic mai insistenţi puteţi obţine un pachet turistic pentru o vacanţă în Grecia sau în Turcia la un preţ uşor mai scăzut. „În ceea ce priveşte preţurile aş putea spune că au scăzut, însă foarte puţin, insesizabil chiar”, a precizat Ecaterina Hânceanu.


Există însă şi ieşeni prudenţi, care speriaţi de cele întâmplate preferă să se reorienteze şi să aleagă o vacanţă fie pe litoralul românesc fie pe cel bulgăresc, care par în aceste momente mai sigure. „Sunt bineînţeles şi persoane care s-au speriat de ceea ce se întâmplă în Grecia şi în Turcia şi renunţă la sejurul lor din aceste locaţii şi se reorientează spre litoralul românesc sau cel bulgăregsc, dar nu foarte mulţi”, a mai spus reprezentanta Prima Tours. Georgiana BĂNUC

Preţurile unui pachet turistic pentru Grecia pornesc de la 190 de euro şi poate ajunge până la 350 de euro. Pachetele turistice, aferente perioadei estivale, pentru Turcia se vând pornind de la 350 de euro şi pot ajunge şi până la 600 de euro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei