2 start

Dimensiune font:

Început anemic pentru Programul Start-Up Nation

| 16-06-2017 07:48

Beneficiarii au timp 30 de zile, perioadă în care pot fi depuse la nivel naţional 10.000 de proiecte

În primele ore de la deschiderea aplicaţiei prin care puteau fi depuse proiectele pentru atragerea de bani guvernamentali nerambursabili prin Programul Start-Up Nation, doar în jur de 250 de proiecte au fost încărcate online, la nivel naţional.

Programul a devenit activ pe 15 iunie, ora 10.00, are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obţine este de maxim 200.000 de lei. Înscrierea în Program va fi deschisă public pentru 30 de zile, timp în care potenţialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri. „Prin programul Start Up Nation sunt finanţate şi cheltuielile salariale şi cele cu chiriile, dar şi cele pentru achiziţia de echipamente, ceea ce-l face un program cu adresabilitate largă. Interesul este unul foarte mare pentru acest program“, a transmis Narcis Tăbăcaru, şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi, la una dintre întâlnirile cu potenţialii beneficiari.

Potrivit acestuia, aplicanţii trebuie să fie atenţi la completarea dosarului. „Să fiţi atenţi ca ceea ce vreţi să faceţi să se regăsească în codul CAEN. Prin acest program se finanţează un singur cod CAEN, iar ceea ce se cumpără trebuie să aibă legătură cu acest cod, altfel cheltuielile nu vor fi eligibile. Practic, dacă solicit finaţarea pentru producţie, achiziţiile trebuie să aibă legătură doar cu asta“, a mai menţionat şeful Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi.

Obiectivul principal al programului îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanţarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

 

 
ULTIMA ORA

 

 

 

 
loading...

 

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE -  18 AUGUST

                                                            ...

Noi taxe pentru deţinătorii de domenii online

Potrivit Agerpres, incepand cu data de 1 martie 2018, ICI Bucureşti va percepe o taxă de 6 euro, fără TVA. „Tariful practicat de registrul de domenii «.ro» va fi de 6 euro/an, fără TVA ( ...

Interes maxim pentru programul de internaţionalizare

Potrivit ministrului Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, 383 de companii au aplicat in cadrul programului de internaţionalizare a firmelor. „Au aplicat 383 de companii, iar sum ...

Zeci de mii de somaţii de plată trimise ieşenilor

Oficialii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Iaşi au anunţat sumele colectate la buget in primele şapte luni din acest an. Astfel, totalul veniturile nete raportate de instituţia ieşeană a aj ...

 

Inspectorii ANAF amenință! Ce se va întâmpla în această toamnă

 Angajatii Agentiei Nationale de Administrare Fiscală (ANAF) ies la atac. În această toamnă, in urma situatiei cu care se confruntă, acestia iau in calcul declansarea unei actiuni de am ...

Curs valutar

 Moneda nationala continua trendul descendent din ultimele zile si scade si joi in fata principalelor valute. Banca Nationala a Romaniei a anuntat un curs in crestere cu 0,17% pentru euro, cursul d ...

INDUSTRIA ORGANIZĂRII DE EVENIMENTE VA FI REVOLUŢIONATĂ DE O NOUĂ PLATFORMĂ ON-LINE

  De aproape 25 de ani, industria organizării de evenimente se află intr-o continuă dezvoltare. În consens cu acest trend, FESTORA lansează o platformă inovativă, menită să le vină in ajuto ...

Cât din bugetul unei familii ajunge pe taxe şi impozite

  Din această sumă, impozitul pe salariu a reprezentat 39,7%, faţă de 39,5%, in 2015, iar contribuţiile de asigurări sociale (pentru pensie, la fondul de şomaj şi pentru asigurările de sănătate ...

Se caută evaluator pentru trei hoteluri

Lichidatorul judiciar al societăţii Turism Moldova SA, firmă deţinută de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, a anunţat că aşteaptă oferte din partea firmelor interesate in evaluarea mai multor active. ...

Afaceri în scădere pentru un puternic exportator din regiune

Prima parte a acestui an vine cu o uşoară scădere a afacerilor derulate de companie Aerostar. Firma din Bacău a incheiat primele şase luni cu o cifră de afaceri de 162,7 milioane de lei, in scădere de la ...