Leul s-a apreciat faţă de principalele valute
Dimensiune font:
Tendinţa regională de apreciere faţă euro şi decizia Guvernului de a solicita Curţii Constituţionale avizul în privinţa Legii conversiei în lei a creditelor în franci elveţieni, au asigurat combinaţia care a permis leului să se întărească în faţa principalelor valute.
Cursul euro a scăzut de la 4,5057 la 4,4909 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au coborât de la 4,5060 lei, la deschidere, până la 4,4870 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,486 – 4,4890 lei.
În perioada următoare evoluţia leului va fi marcată în principal de factorii externi dar şi de măsurile populiste care pot apare înainte de începerea campaniei electorale.
Cursul dolarului american a coborât de la 4,1296 lei, maximul ultimelor nouă luni, la 4,1260 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 4,12 şi 4,147 lei.
Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,081 şi 1,083 franci/euro, a scăzut, al rândul ei, de la 4,1625 lei, maximul ultimelor trei luni, la 4,1507 lei.
Monedele din regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro, cea poloneză la 4,303 – 4,322 zloţi, iar cea maghiară era relativ stabilă, 307,9 – 308,7 forinţi.
Acum două zile indicele dolarului calculat de Bloomberg a atins un maxim al ultimelor opt luni, pe fondul speculaţiilor privind majorarea dobânzii-cheie de către Rezerva Federală americană. Conform analiştilor şansele ca o astfel de decizie să fie luată la sfârşitul acestui an au crescut la 70%.
Ieri, perechea euro/dolar se tranzacţiona pe pieţele internaţionale la 1,0868 – 1,0893 dolari.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau