Programul ”Bani de liceu” continuă și în noul an școlar
Dimensiune font:
Guvernul va da și în noul an școlar bani liceenilor care provin din familii defavorizate.
Conform calculelor făcute de ministerul educației peste 60.000 de elevi vor putea primi 180 de lei lunar, cu condiția să nu lipsească nemotivat de la școală.
”Peste 60.000 de elevi de liceu vor beneficia în anul școlar 2016-2017 de programul „Bani de liceu”, adică de un suport financiar de 180 de lei pe lună, care este condiționat de prezența zilnică la școală.Guvernul susține financiar peste 60.000 de elevi de liceu, prin intermediul programului „Bani de liceu”. Suportul financiar este condiționat de prezența zilnică și cred că orice astfel de inițiativă are menirea de a duce la scăderea abandonului școlar și la atragerea unui număr cât mai mare de copii la școală”, a anunțat ministrul Educației, Adrian Curaj.
Beneficiari ai Programului național de protecție socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreținerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum si elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau