Sindicaliștii dau Guvernul în vileag: Ce OUG a adoptat Executivul fără să se consulte cu nimeni!

default

Dimensiune font:

| 21-11-2017 10:47

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care obligă toți angajatorii ca, începând din 20 noiembrie, să inițieze negocieri colective pentru menținerea valorii nete a salariilor în plată în urma transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, se arată într-un comunicat al Blocului Național Sindical (BNS), remis luni, AGERPRES.

"Prin OUG 82/2017, printr-o derogare de la prevederile Legii 62/2011, Guvernul obligă angajatorii să inițieze negocieri colective pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 79/2017. Propunerea urmărește în sine să oblige părțile la negocieri colective în vederea menținerii valorii nete a salariilor în plată, o dată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 79/2017, respectiv 1 ianuarie 2018. OUG 82/2017 impune tuturor angajatorilor, inclusiv celor care au sub 21 de salariați (inclusiv celor cu un singur salariat), să înceapă negocierea colectivă în perioada 20 noiembrie — 20 decembrie 2017. Obligația vizează atât angajatorii unde în prezent nu există încheiat un contract colectiv de muncă, cât și angajatorii care au în vigoare un contract colectiv de muncă. În această a doua ipoteză urmând a se negocia un act adițional", precizează BNS.



 

Mai mult, potrivit sursei citate, prevederea care obligă angajatorii să inițieze negocieri colective în perioada 20 noiembrie — 20 decembrie, prin derogare de la Legea Dialogului Social, a fost introdusă fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali.

"Conform informațiilor existente pe site-ul Guvernului, proiectul de ordonanță ce ulterior a primit numărul 82/2017 a intrat în ședința de Guvern într-o formă ce nu conținea prevederile actualului art VII. De altfel, aceeași formă a circulat pentru avize la Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Muncii și Justiției Sociale dar și la Consiliul Economic și Social. Un astfel de mod de adoptare a unor prevederi legale este dificil de înțeles, având în vedere că această modificare a fost introdusă fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali (sindicate și patronate), deși această normă vizează în mod cât se poate de direct cei doi parteneri în negocierile colective", subliniază comunicatul BNS.

De asemenea, reprezentanții BNS arată că, în această perioadă, reprezentanții Guvernului au avut întâlniri repetate cu partenerii sociali în vederea modificării Legii 62/2011, Legea Dialogului Social, însă în niciuna din aceste întâlniri nu a fost adusă în discuție intenția Guvernului.

În context, BNS arată că reglementarea privind negocierile colective "urmărește să arunce în responsabilitatea partenerilor sociali ceea ce Guvernul, prin declarațiile date de reprezentanți, a garantat, anume menținerea valorii nete a salariilor după aplicarea măsurilor din OUG 79/2017".

Totodată, Blocul Național Sindical atrage atenția asupra faptului că angajatorii au doar obligația inițierii negocierilor, nu și a măririi salariilor brute.

 

"Angajatorii au doar obligația inițierii negocierilor, nu și a măririi efective a salariilor brute, în așa fel încât să se mențină valoarea netă a acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018. Modul de reglementare este total nerealist, pe de o parte perioada de negociere care este în acest caz doar o lună, iar pe de altă parte procedura ce trebuie urmată, de la stabilirea părților îndreptățite să negocieze și până la înregistrarea contractului colectiv de muncă la ITM", se mai precizează în documentul citat.

Totodată, Blocul Național Sindical (BNS) susține că este greu de spus cine îi va reprezenta pe salariați în negociere în companiile unde nu există un sindicat reprezentantiv.

"Guvernul a reglementat în pripă o speță teoretică, fără să realizeze că implicațiile reale sunt mult mai complexe. OUG 82/2017 nici măcar nu ia în calcul ipoteza în care părțile au început deja negocieri colective înainte de 20 noiembrie și nici ipoteza în care negocierile începute după 20 noiembrie nu pot fi finalizate în termenul prevăzut de OUG, ținând cont de gama diversă de aspecte ce fac obiectul unui contract colectiv de muncă. Reglementarea din OUG 82/2017 este extrem de ambiguă cu privire la cine reprezintă partea sindicală în negociere. Cu excepția situației unde în unitate există un sindicat reprezentativ, sindicat afiliat la rândul său la o federație reprezentativă la nivel de sector, în toate celelalte situații este foarte greu de deslușit, și total incert, cine îi va reprezenta pe salariați în negociere", se mai arată în comunicat.

Blocul Național Sindical mai spune, de asemenea, că este imposibil ca federațiile și confederațiile reprezentative să-și poată desemna reprezentanți care să asiste negocierea la toți angajatorii din România.

Conform federației sindicale, la ora actuală în România sunt aproximativ 462.000 de angajatori, din care circa 90% au mai puțin de 21 de salariați, iar în 2016 mai puțin de 35% din companiile cu peste 21 de salariați au finalizat procedurile de negociere colectivă prin semnarea unui contract colectiv de muncă.

 

"Sintetizând, o mare parte din cele 400.000 de companii care în acest moment nu aveau obligația negocierii colective vor fi expuse sancțiunilor pentru nerespectarea OUG 82/2017 pentru că: Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial pe 16.11.2017, deși a fost adoptată în data de 8.11.2017, angajatorii având la dispoziție o zi lucrătoare pentru a lua act de aceste prevederi și pentru a deschide procesul de negociere colectivă. În aceste firme mici de regulă nu există sindicat și accesul la servicii de asistență juridică este extrem de limitat, ca urmare probabilitatea de a nu respecta întocmai procedura negocierii colective este foarte ridicată", conform Blocului Național Sindical.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2017, pentru modificarea unor acte normative, prevede și reducerea contribuției la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei