Temeri la vârful ANAF din cauza bugetului insuficient
Dimensiune font:
Activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) s-ar putea bloca pe o perioadă nedeterminată, din cauza lipsei investiţiilor în sistemul informatic, respectiv a alocării insuficiente în bugetul din acest an, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
„Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, domnul Bogdan-Nicolae Stan, atrage atenţia asupra lipsei investiţiilor, atât în sistemul informatic al instituţiei, cât şi în serviciile de întreţinere, în ciuda creşterii continue a solicitărilor pentru noi aplicaţii şi a volumului de muncă al Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei din cadrul ANAF. Conducerea ANAF a constatat că din anii 2012 - 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructură (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România şi BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale. Precizăm că, în acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii“, se arată în documentul citat de Agerpres.
Bani de la stat pentru făbricuţe private
Conform ANAF, consecinţele acestei stări de fapt sunt deosebit de grave, mai ales în perioadele de vârf de activitate, cele din jurul datelor de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plăţi a impozitelor, deoarece provoacă sincope în funcţionarea sistemului informatic. „Aceste sincope pot genera oprirea parţială sau totală a unor activităţi fundamentale ale ANAF, sau chiar pierderi de date din sistem. De asemenea, defectarea serverelor sau a componentelor de comunicaţii din teritoriu implică alte riscuri de blocare a activităţii. Preşedintele ANAF constată că, în ultimii ani, banii alocaţi instituţiei în scopul investiţiilor IT nu au fost utilizaţi decât într-o proporţie inadmisibil de scăzută. Consecinţa neutilizării sistematice a bugetului este, din păcate, o alocare sub necesităţile menţinerii în funcţiune a sistemului informatic în acest an, lucru pe care preşedintele ANAF l-a adus la cunoştinţa ministrului Finanţelor Publice“, informează ANAF.
Sistemul informatic al ANAF funcţionează, în prezent, la o capacitate de 99%, cu mult peste recomandările tehnice de maximum 70%, ceea ce poate conduce la blocarea întregii activităţi a instituţiei, pe o perioadă nedeterminată.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau