Zeci de sesizări penale pentru rău-platnici
Dimensiune font:
În primele 11 luni ale anului trecut, inspectorii Fiscului au făcut 94 de sesizări penale. „Valoarea totală a prejudiciului în aceste cazuri a fost estimat la 425 de milioane de lei“, au transmis reprezentanţii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi.
Societăţile pentru care au fost înaintate sesizări penale desfăşoară activităţi în domenii diverse precum comerţ, lucrări de construcţii şi instalaţii, activităţi de alimentaţie pentru evenimente sau întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
Sesizările penale au fost înaintate către organele de cercetare penală pentru săvârşirea mai multor fapte printre care sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin nedeclarare sau declarare fictivă, ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare a persoanelor verificate, nedeclararea TVA aferentă livrărilor de bunuri şi servicii şi a impozitului pe veniturile aferente, TVA dedusă în baza unor facturi provenind de la firme inexistente, contribuabili radiaţi, dar şi contribuabili care nu funcţionează la sediul social declarat sau contribuabili tip ,,fantoma’’.
Totodată, în primele 11 luni ale anului trecut, au fost aplicate 99 de amenzi contravenţionale în valoare de aproape 370.000 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau