Cum s-au înmulţit castorii din codrii României

O discuţie filmată pe ascuns de nişte activişti americani, proteste în zeci de oraşe din ţară şi contractele fabuloase ale unei firme austriece au determinat Guvernul să reia dezbaterile asupra Codului Silvic, propus spre analiză anul trecut.

Noul act conţinea multe sugestii cu care deputaţii nu au fost de acord, cum ar fi posibilitatea ca pădurile proprietate privată ale persoanelor fizice sau juridice să fie „transformate în structuri de primire turistică asociate cu funcţiuni de cazare turistică, terenuri de recreere sau de agrement”. În noua formulă, Codul Silvic pare a fi mai prietenos cu pădurile, aşa cum ar fi trebui să fie de la început. Una dintre sugestii este că accesul public în fondul forestier naţional cu autovehicule, motociclete, ATV-uri sau mopede este interzis, cu excepţia activităţilor sportive, de recreere şi turism, care se pot practica numai cu acordul şeful ocolului silvic, în cazul administrării, proprietarului, cu avizul şefului ocolului silvic, în cazul asigurării serviciilor silvice. Apoi, sunt referiri clare şi la tăierile de arbori. Potrivit actului, un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate. Eii, daa! Bună veste, cu rezultate bune şi demult aşteptată.

Citeşte şi Cum poţi să ajungi vedetă în presa internaţională

După 1990, din păduri s-a furat ca în codru. Gatere apărute peste noapte au tocat întruna. Munţi de rumeguş au umplut pădurile, în timp ce buştenii au luat drumul străinătăţii. Masa lemnoasă nici nu mai apuca să fie prelucrată (ceea ce ar fi adus sume mai mari de bani ţării) şi imediat ce cădea sub asaltul drujbelor era încărcată pe vapoare şi trimită în toate colţurile lumii de către afaceriştii ale conturi au crescut peste noapte. În timp, mii de hectare de pădure au fost decimate şi nimeni nu a spus nimic. Abia când inundaţiile au făcut ravagii şi apele au măturat totul în calea terenurilor pline de cioate au început să apară voci destul de timide. Tonalitatea a crescut când firmele străine au început să-şi mute afacerile în România, iar când s-a aflat că preiau lemn tăiat la negru şi că au profituri mai mari decât Romsilva, de la care au preluat lemnul, s-a aprins şi scandalul.
Protestele din ultimele zile au arătat cât de puţin le pasă celor de la Bucureşti de avuţia naţională. Dacă organizaţia americană nu filma o discuţie cu o cameră ascunsă şi dacă oamenii nu s-ar fi plâns public de dezmăţul din codru poate că totul ar fi rămas la stadiul trecut al situaţiei. Adică pădurea plânge, drujbele taie în continuare. Din păcate, jaful este o practică generalizată în ţara Mioriţei şi, ca de multe ori, am demonstrat că ne este mai aproape haine decât cămaşa. Acceptăm să cumpărăm Pal şi MDF, care conţin rumeguş şi formaldehidă (o substanţă cancerigenă) şi închidem ochii la masacrul din păduri. Suntem ecologişti de 1 Mai sau alte sărbători când dă bine să fim văzuţi, în rest nu ne pasă. Ca de obicei, aşteptăm să ne salveze alţii şi, dacă se poate, să ne planteze pădurea la loc. Halal nouă!

Maura ANGHEL