Demisia, domnule Cristian Hadji-Culea!

 

Ceea ce au făcut cei nouă actori ai Teatrului Naţional Iaşi, ieşind într-o conferinţă de presă şi exprimându-şi nemulţumirile trimise deja într-un memoriu la Ministerul Culturii, echivalează cu o revoluţie în Teatrul ieşean.

Nouă actori reprezintă mai puţin de o treime din numărul actorilor angajaţi. Dar nouă actori oficial nemulţumiţi ajung! E cam greu să le spui protestatari – pentru că nu au făcut grevă, nu au refuzat să joace, nu au fost anulate spectacole... Sincer, le-aş recomanda un pic de circ! Pentru că e foarte frumos să te ridici la înălţimea unor valori, dar uneori e musai să mai şi cobori la nivelul unora, ca să te faci înţeles.

A sărit în aer butoiul cu pulbere de la Teatrul Naţional Iaşi GALERIE FOTO
 

Nu îmi doresc să văd actori protestând în faţa Teatrului, legaţi în lanţuri -  fie ele şi artificii scenografice -, dar revolta lor nu se poate opri aici. O revenire la starea iniţială e împotriva firii. Nimic nu mai este la fel din momentul în care au avut curajul de a spune lucrurilor pe nume. În ultimii ani, i-am perceput pe actorii Naţionalului ieşean ca fiind nişte urşi imenşi, care nu realizează ce forţă au.

Fireşte că fiecare are motivele lui pentru care a tăcut şi motive pentru care a hotărât să nu mai tacă. Fireşte că unii au temeri legate de ce se va întâmpla cu ei sau familia lor – sunt cazuri în care soţ şi soţie lucrează în Teatru. Fireşte că în artă orice poate fi contestat, la fel cum oricând se vor găsi admiratori.

Ca să vedeţi cât îi pasă domnului Hadji-Culea de Teatrul din Iaşi, este suficient să faceţi o plimbare prin curtea istoricei instituţii! Intrarea actorilor în Sala Teatru Cub arată întocmai cum sunt umiliţi artiştii.

 

Intrarea pentru actori - Sala „Teatru Cub” a Teatrului Naţional Iaşi (12 martie 2015) 

Cu puţin timp în urmă, pledam, naiv, pentru cauza Sălii Teatru Cub, pentru că sunt spectacole bune... în interior. Spuneam că există o mie de artişti în Iaşi, care ar putea să dea culoare „cutiei” inestetice. Dar s-a întâmplat să trec prin spatele Cubului şi atunci mi-am dat seama că numai demolatorii mai pot face ordine acolo!

Faptul că „veteranii” Teatrului, unii deja pensionari, actori cu incontestabile valenţe artistice, nu s-au alăturat nemulţumiţilor, e de înţeles. Mai greu e să înţelegi cum un actor, care are în spate 40, 45, 50 de ani în aceeaşi instituţie, nu are un cuvânt de spus într-un consiliu artistic. Pe de altă parte, sunt actorii tineri, abia angajaţi, care nu s-au asociat cu nemulţumiţii. Ştim cu toţii cât de greu este să ajungi într-un teatru, să ai o jumătate de scândură a ta pe o scenă, mai ales când e vorba de una... Naţională! În pasiunea lor pentru teatru, încă nu au „ochi” pentru problemele administrative şi e firesc, poate, să fie aşa.

Intraţi pe Facebook şi veţi vedea nişte afişe aruncate pe pagina Teatrului, în timp ce actorii tineri spun poveşti, stau în cap şi se reinventează, pentru a promova spectacolele Teatrului Naţional din Iaşi.
Cât despre pasiunea dovedită în promovarea Teatrului de către cei care sunt plătiţi pentru asta, circulă like-urile la reţete de prăjituri... o nebunie! E drept, pe conturile personale, dar nu după orele de program, ci pe la prânz, cam în acelaşi timp în care reprezentanţii Teatrului „Bacovia” din Bacău sau ai Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ - ca să dau doar două exemple din Moldova - îşi promovează spectacolele, actorii, regizorii, scenografii, maşiniştii sau garderobierele – pentru că formează, cu toţii, o echipă!

Scriu de 12 ani despre evenimentele culturale din Iaşi şi probabil am lăsat să se vadă, în tot acest timp, că nu am apetenţă pentru „circ”. Cu atât mai puţin mă interesează circul acum. Nu mă revolt eu, ziaristul care a primit răspunsuri arogante şi tăceri pretins înţelepte de la managerul Teatrului Naţional, ziaristul care a solicitat un interviu timp de o săptămână, zi de zi, şi a ascultat cele mai abracadabrante strategii de amânare! Mă revolt eu, spectatorul de la Iaşi. Spectatorul care ştie cum îi cheamă pe actori, nu pentru că au fost promovaţi în evenimente speciale, ci pentru că i-a urmărit, spectacol de spectacol, ani la rând. Spectatorul care îşi aminteşte momentele în care actorii aceştia au tăiat respiraţia sălii.

Intrarea pentru public - Sala „Teatru Cub” a Teatrului Naţional Iaşi (12 martie 2015)

Domnule Cristian Hadji-Culea, eu, spectatorul acela mic din ultimul rând, vă rog, daţi-vă demisia de onoare! Să presupunem prin absurd că actorii protestează... aiurea în tramvai. Să presupunem, tot prin absurd, că problemele invocate de ei sunt minore. Atunci, domnule manager, daţi-vă demisia pentru gunoiul din jurul Teatrului! Gunoiul e mult şi se vede!

Citiţi şi: 

 Cum să dai un Cub de lemn la fier vechi