V-am spus de multe ori cât de mult îmi plac tradiţiile şi cât de mult mi-aş dori să fie promovate corect şi cât mai mult posibil. Pentru mine, tradiţie înseamnă istorie, rădăcini, familie, sau, pe scurt, cartea de vizită cu care fiecare dintre noi poate ieşi în lume şi pe care o poate completa prin tot ceea ce face. Tradiţiile sunt identitatea naţională a fiecărui popor şi în lipsa căreia poţi ajunge vasal cu uşurinţă.

Citește și Cum şi-a pierdut Naşul ciubucul

După ce ani la rând am apreciat toate kitschurile aduse de prin toate colţurile lumii de tot felul de afacerişti de ocazie, după ce am înghiţit tone de mâncare cu E-uri şi vinuri contrafăcute, oferite de cei dornici de îmbogăţire rapidă, ne-am dat seama că tot căpşunica şi fleica de la godacul nostru sunt mai bune. Încet, încet ne-am întors, măcar cu gândul şi cu intenţia la culturile ecologice, din dorinţa de a scoate toate otrăvurile din bucătărie şi de a o readuce la ceea ce numim tradiţional. Pe lângă bucate am aşezat şi ţesături, pânzeturi, ouă închistrite, împletituri (atâtea câte se mai fac), cojocele şi obiecte din lemn sau ceramică. Frumoase toate, dar nu suficient de mult „povestite” publicului şi e păcat fiindcă avem lucruri minunate în lăzile cu zestre.

 

Citește și La finalul unui an aprins

O analiză recentă a agenţiilor de turism din zona Moldovei a arătat că străinii vin la noi pentru tradiţii şi ar trebui să ne gândim mai mult la acest aspect. Oaspeţii vin să vadă şi să guste, vin să trăiască, măcar pentru câteva zile, româneşte, vor să simtă altceva decât ceea ce au acasă. E firesc. Şi noi, ca turişti în alte locuri, vrem să cunoaştem culturi noi, obiceiuri, să ne bucurăm şi de o altă gastronomie. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie în primul rând de o valorificare corectă a tradiţiilor, apoi de un marketing bine pus la punct şi aici avem de lucrat. Fiecare obiect pe care îl oferim trebuie să aibă, pe lângă o calitate impecabilă, o poveste, o istorie a lui în care oaspetele să se simtă integrat, să îşi dorească să fie mereu parte din dar.

Citește și Cum am golit cutia dorinţelor

Tainele unui astfel de proces nu sunt greu de aflat, însă puţini le valorifică. Ar fi nevoie de un restart general în tot ceea ce se cheamă turism tradiţional şi de o redefinire a conceptului pornind de la ceea ce avem deja – mâncare bună, artişti, muzică, poezie, literatură. Turism povestit, de asta este nevoie, de un rebranding şi tot ceea ce avem acum poate ajunge emblematic. Bunăoară mămăliga – ştiaţi că este unul dintre produsele care se regăsesc în mai toate bucătăriile lumii şi nu de acum, ci de sute de ani? „Polenta” (Italia), „funchi” sau „cou-cou” (Antile), „mieliepap” (Africa de Sud), „tarwasht” (Maroc), „mamalyga” (Ucraina) sau „proja” (Serbia) sunt suratele străine ale mămăligii noastre şi, la bază, au aceleaşi ingrediente - apă, sare şi mălai. Eiii, că unii bucătari i-au ataşat şi alte bunătăţuri, de la dulceţuri, la îngheţată, lapte cu rom, cărnuri deosebite ori banala brânză de burduf este o altă poveste ce ţine, până la urmă, şi de tradiţie, dar şi de inventivitate care se poate traduce şi prin rebranding. Şi de ce să nu facem şi noi la fel mai ales că poveştile nu ar veni pe un teren gol? Dacă Bruegel a pictat-o, iar Bram Stoker a amintit-o în celebrul său roman Dracula, noi de ce să nu o scoatem pe firmament? Dacă tot ni se spune că suntem mămăligarii Europei (prin producţia mare de porumb), hai să reinventăm banala fiertură. La fel ar trebui să procedăm cu tot ceea am inclus în termenul de „tradiţii” indiferent că-i dans, ie, mâncare din popor ori scoarţe. Ca să ne bucurăm cu adevărat de tradiţii!

Maura Anghel