Mănăstirea „Galata” - GALERIE FOTO

default

Dimensiune font:

| 28-03-2014 10:00

 Campanie de informare derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” şi cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”

Mănăstirea „Galata”
Redescoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - astăzi, Mănăstirea „Galata”, cu hramul „Înălţarea Domnului”.

 Mănăstirea „Galata” a fost ctitorită de domnitorul Petru Şchiopu, iar Biserica a fost sfinţită în 1584. Numele provine de la cartierul din Constantinopole (Istanbulul de astăzi), acolo unde domnitorii moldoveni găseau găzduire când mergeau la Înalta Poartă. Ca şi alte mănăstiri din zona Moldovei, „Galata” are un zid înconjurător cu un turn-clopotniţă. Casa domnească, unde se retrăgea adesea domnitorul Petru Şchiopu, a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, iar astăzi găzduieşte muzeul mănăstirii, paraclisul „Sf. Apostol Iacov”, diverse exponate cu valoare istorică, un fragment de frescă zugrăvit în celebrul „roşu de Galata”, şi clopotul dăruit de Petru Şchiopul Bisericii „Galata din vale”.
Înconjurată de ziduri prevăzute cu creneluri şi având un turn clopotniţă înalt la intrare, biserica are aspectul unei fortăreţe, în trecut servind adesea ca loc de apărare şi uneori ca reşedinţă domnească. În toamna anului 1762, a izbucnit un puternic incendiu în care au ars toate obiectele din biserică. Domnitorul Grigore Callimachi (1761 - 1764 şi 1767 - 1769) a înzestrat-o din nou cu odoare, dar nici acestea nu s-au păstrat, neexistând informaţii care să arate unde au fost duse sau când au fost distruse. În anul 1811, zugravul Vasile Dubrovski a refăcut pictura interioară a bisericii.
Domnitorul Mihail Sturdza (1834 - 1849) a adăugat un etaj la clădirea turnului clopotniţă, care este delimitat clar de celelalte două etaje printr-un brâu de piatră.
În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstireşti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866), Mănăstirea „Galata” a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica a fost una parohială, aici slujind un preot, o dată pe lună. În anul 1865, în incinta mănăstirii a funcţionat o şcoală de sericicultură, condusă de M. Viltimescu. În apropierea mănăstirii a funcţionat un ospiciu de infirmi, administrat de către Epitropia Sf. Spiridon.
Printr-o decizie ministerială, casele egumeneşti de la Mănăstirea „Galata” au îndeplinit începând din 1 septembrie 1923 funcţia de închisoare, aici fiind transferaţi deţinuţii care fuseseră închişi anterior în clădirea unde se află astăzi Policlinica pentru elevi şi studenţi (de pe str. Păcurari nr.9), care a devenit cămin studenţesc.
Biserica având hramul „Înălţarea Domnului” este amplasată în mijlocul incintei. Ea este construită din blocuri de piatră cioplită şi rânduri de câte trei cărămizi, care conferă monumentului o policromie. Pereţii bisericii sunt susţinuţi de nouă contraforturi de piatră, în trepte şi anume: doi în diagonală la exonartex, doi în dreptul zidului dintre pridvor şi pronaos, câte doi pe absidele laterale şi unul sub ferestra din mijloc al absidei altarului.
Din pronaos se trece în gropniţă printr-o uşă mică. Între încăperea mormintelor şi naos nu se află un zid despărţitor, ci ele sunt separate prin trei arcade puternice susţinute de două coloane libere şi de alte două coloane angajate în zidurile laterale, ca la ctitoria lui Neagoe Basarab de la Mănăstirea Curtea de Argeş. În zidul nordic al gropniţei se află o uşă săpată în zid, prin care se poate urca pe un şir de trepte din piatră într-o încăpere secretă, aflată deasupra bolţii sepulcrale. Deasupra pronaosului şi naosului se află câte o turlă octogonală zveltă, care se sprijină în exterior pe o bază pătrată şi pe două stelate. Aceasta este prima biserică din Moldova construită cu două turle, până atunci bisericile moldoveneşti având fie o singură turlă, fie niciuna.
Biserica Mănăstirii Galata a fost pictată în interior în frescă la începutul secolului al XVII-lea. Pictura originală a bisericii a fost distrusă însă în incendiul din anul 1762. Unele fragmente din pictura originală s-au păstrat acoperite de tencuieli ulterioare.
Iniţial, biserica a fost pictată şi în exterior, dar aceste picturi s-au şters în decursul celor 400 de ani de existenţă ai bisericii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:06

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Săpămâna Globală a Banilor 2017” la Iași - GALERIE FOTO
01/04/2017 05:40

 Printre activitătile organizate la Iasi cu acest prilej amintim: dezbaterea „Protectia consumatorilor prin educatie financiară”, salonul ofertelor „Market place pentru profesionisti&rd ...

De pe lângă noi - GALERIE FOTO
30/06/2016 15:11

Momente suprinse in si pe langă Iasi la diverse evenimente si nu numai.

Scaune noi pe stadionul din Copou - GALERIE FOTO/VIDEO
29/06/2016 16:13

 Agitaţia care a cuprins miercuri Copoul la inspecţia finlandezului Tero Auvinen, trimis de UEFA să constate ce condiţii oferă Stadionul „Emil Alexandrescu” pentru a găzdui pe 14 iulie me ...

Alunecarile de teren de la Comănești - VIDEO
28/06/2016 15:42

 O echipa de la GreenPeace Romania a fost si a filmat alunecările de teren din Asău - Comănesti, jud. Bacău. Filmul realizat de ei cu o dronă arată exact ce s-a intamplat acolo. Mai multe infor ...

Cine sunt cei care vor conduce județul Iași - GALERIE FOTO
28/06/2016 15:11

 Social-democraţii vor conduce judeţul in următorii patru ani. Potrivit voinţei noilor consilieri judeţeni, şeful instituţiei va fi Maricel Popa, acesta urmand să facă echipă cu Victorel Lupu şi ...

Cine sunt cei care conduc Iașul - GALERIE FOTO
27/06/2016 13:30

Membrii alesi ai consiliului local au depus vineri jurămantul de investire in functie.

Târgul de oale Cucuteni 5000 - GALERIE FOTO
24/06/2016 17:04

 Începand de astăzi si pană duminică este deschis targul de oale Cucuteni 5000, in parcul Copou.

Un peisaj de vis, un drum de calvar - GALERIE FOTO
23/06/2016 13:13

Peisajul dintre Voinesti si Tibana este unul mirific, in schimb drumul e unul de calvar. În pădurea de la Domnita debia poti să treci cu masina fără să nu nimeresti intr-un crater.   Vezi gale ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei