Inspectorii şcolari de specialitate se pregătesc de evaluare
Dimensiune font:
După şapte ani de la ultimul concurs organizat de Ministerul Educaţiei pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar de specialitate, cei 23 de candidaţi ieşeni se pregătesc de evaluare. Dintre candidaţii înscrişi, doar trei nu fac deja parte din echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. Mihaela Ţura, profesor de fizică la Colegiul „C. Negruzzi”, candidează pentru a fi inspector şcolar pentru fizică (0,5 post), respectiv pentru management instituţional, în cazul celui din urmă fiind disponibile 3,5 posturi. Pentru acestea şi-au depus dosarele şi Florentin Traian Ciobotaru, profesor de istorie la Colegiul de Artă „O. Băncilă” şi fost inspector de aceeaşi specialitate până în 2012, precum şi Costică-Cristinel Iordăchioaia, pentru a-şi menţine postul. De asemenea, Elena Calistru, profesor de filozofie la Colegiul Naţional şi metodist în cadrul ISJ, va susţine probele de concurs aferente inspectorului şcolar pentru educaţie permanentă.
O nouă etapă pentru înscrierea în şcolile de elită
„Dincolo de cele două săptămâni de activităţi dense pe care le va implica acest concurs, sistemul are nevoie de specialişti validaţi pentru a asigura evaluarea, dar şi consilierea competentă a colegilor profesori, directori, personal din învăţământ”, a punctat Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi. Toţi cei 23 de candidaţi vor fi evaluaţi la nivelul ISJ, proba scrisă şi evaluarea CV-ului fiind programate pe 20 mai. Concursul va continua, în perioada 21 mai-2 iunie, cu evaluarea inspecţiei speciale la clasă şi proba practică, încheindu-se cu interviul, ce va avea loc pe 3 şi 4 iunie. Andreea IGNEA
Lista completă a candidaţilor înscrişi
Citeşte şi Georgeta Yeti Popescu: „În templul lui Dalai Lama m-am simţit acasă!”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau