Precizări cu privire la simularea examenelor naţionale
Dimensiune font:
Pregătirea pentru cele mai importante examene din viaţa academică intră în linie dreaptă * începând de săptămâna viitoare, zeci de mii de elevi din judeţul Iaşi vor trece prin emoţiile examenelor naţionale
Peste 20.000 de elevi de clasa a VIII-a, a XI-a şi a XII-a din judeţul Iaşi intră de luni, 13 martie, în febra simulărilor examenelor naţionale. Acestea vor debuta cu examenul la Limba şi literatura română şi vor continua cu proba la Matematică (pe 16 martie) şi cu cea la alegere a profilului şi specializării, care va avea loc pe 17 martie, numai pentru elevii de clasa a XII. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, simularea evaluării naţionale se va susţine în 181 de unităţi de învăţământ, iar cea a examenului naţional de Bacalaureat în 55 de unităţi şcolare.
Citește și Şcoala românească, de la pionieri şi cretă la tabletă şi telefoane inteligente
Simulările, un exerciţiu necesar
Reprezentanţii ISJ Iaşi au informat că echipa de inspectori va monitoriza, prin delegaţi, modul de organizare şi de derulare a examenelor, care trebuie să respecte întocmai metodologiile în vigoare. „Pentru derularea în cele mai bune condiţii a simulărilor, în conformitate cu Strategia Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi privind ameliorarea rezultatelor la examenele naţionale în anul şcolar 2016-2017, au fost derulate până în prezent mai multe activităţi. Acestea au vizat monitorizarea, controlul şi consilierea cadrelor didactice, în vederea parcurgerii ritmice a materiei la toate disciplinele, conform standardelor de calitate naţionale, care să contribuie la adaptarea demersului didactic la nevoile elevilor”, a declarat prof. dr. Genoveva Aurelia Farcaş, şefa ISJ Iaşi.
Un alt demers important în acest sens a fost reprezentat de organizarea, la nivelul judeţului Iaşi, a unei simulări a examenelor naţionale, derulate în luna decembrie. Scopul fundamental a fost familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor naţionale, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de aceştia la finalul studiilor gimnaziale şi liceale.„Avem convingerea că şi această simulare a examenelor naţionale, cu subiecte elaborate de către Ministerul Educaţiei Naţionale, va constitui un exerciţiu util atât pentru elevi, care vor avea un feed-back al nivelului de pregătire din acest moment, cât şi pentru profesorii de la clasele terminale şi pentru părinţii interesaţi de evoluţia şcolară a copiilor”, au transmis reprezentanţii ISJ Iaşi. Diana MOLDOVANU
* * *
Calendarul simulărilor examenelor naţionale în judeţul Iaşi:
13 martie – proba scrisă la Limba şi literatura română
16 martie – proba scrisă la Matematică
17 martie – proba la alegere a profilului şi specializării
31 martie – afişarea rezultatelor
* * *
Probele examenul naţional de Bacalaureat se vor desfăşura, potrivit calendarului aprobat de MEN, în perioada 6 – 30 iunie, iar cele ale Evaluării Naţionale, în intervalul 19 – 22 iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau