Liniştea minţii aduce mereu succesul
Dimensiune font:
Lansat de psihologul Mihály Csíkszentmihályi, conceptul „starea de flow” face referire la relaxare şi focalizare în care reuşim să obţinem rezultate foarte bune * ca să ajungem la această performanţă este nevoie de un antrenament care implică, mai întâi, liniştirea minţii, golirea ei de gânduri
Fiecare dintre noi a trăit starea de flow (sau starea de flux) ce poate fi recunoscută prin acele clipe în care o activitate parcă se face singură – un tablou se pictează cu propriile culori, negocierile merg perfect fără ca partenerii implicaţi să facă vreun efort, un proiect iese de la sine etc. Avem sentimentul că mintea raţională s-a retras, lăsând locul altui mecanism să preia controlul.
Citeşte şi
Efectele toxice ale stresului
Cum definim starea de flow
Starea de flux nu este o descoperire de dată recentă, ci este cunoscută de mii de ani, mai ales de către practicanţii artelor marţiale. Este o stare în care avem acces la resursele interne necunoscute, în care nu mai resimţim niciun blocaj ori teamă, în care avem încredere că orice vom face vom avea succes. Este o stare de încredere deplină în noi şi în resursele noastre. Ca să putem ajunge aici avem nevoie de antrenament şi primul pas este starea de mindfullness, adică o minte golită de gânduri. Primul pas ar fi să înţelegem cum se umple mintea de gânduri. Mintea conştientă generează tot felul de gânduri şi acest lucru ne distrage atenţia de la ceea ce avem de realizat sau obţinut sau de la ceea ce ne-am propus. Gândurile, mai ales cele «parazite», sunt cele care ne perturbă, ne distrag, ne scad capacitatea de concentrare, ne consumă din energia pe care o avem.
Pentru a obţine ceea ce ne-am dorit sau ne-am propus este important să fim în totalitate cu noi, adică mintea să fie centrată pe obiectiv concomitent cu o stare de relaxare, lucru pe care Mihály Csíkszentmihályi îl explică în celebra lui carte „Starea de flux. Psihologia experienţei supreme”. Pentru a fi în acea stare este necesară practica de a nu mai merge pe şirul gândurilor care apar. Pur şi simplu le constatăm şi atât, fără să le mai urmăm. Concomitent este necesară centrarea atenţiei pe ceea ce simţim, pe mesajele interne pe care le primim. Pare greu să opreşti dialogul intern, dar dacă vom fi atenţi vom observa că noi îl întreţinem. Este nevoie să ascultăm liniştea internă şi externă.
„Atunci când un om este pus să facă ceva provocator într-un domeniu pe care-l stăpâneşte, el automat intră într-o stare numită «flow», adică o stare de concentrare supremă, o stare de productivitate supremă, o stare a cărui rezultat este fericirea, o stare în care dacă te afli, nici măcar nu mai simţi nevoia de somn sau hrană” – Mihály Csíkszentmihályi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau