Recuperatorii de credite, taxaţi cu 85%
Dimensiune font:
Ne-am obişnuit ca până acum să fie traşi la răspundere, intimidaţi cu somaţii şi taxaţi numai clienţii consideraţi rău-platnici. O senatoare le-a pus însă gând rău şi recuperatorilor de credite şi cere impozitarea cu 85% a fiecărei datorii recuperate de aceştia.
Băncile nu prea mai au răbdare să-i aştepte pe clienţi cu plata ratelor şi preferă să vândă creditele restante firmelor specializate în recuperarea datoriilor. Astfel, companiile de recuperare afişează profituri uriaşe. Avocaţii susţin însă că dobânzile şi penalităţile - care continuă să curgă şi după cedarea contractului bancar -, ar fi calculate abuziv de către firmele recuperatoare şi ar fi ilegale.
Pentru a descuraja agresivitatea recuperatorilor, senatoarea PNL Vasilica Steliana Miron vrea impozitarea cu 85% a oricărei sume încasate prin executare silită a cesionarilor de creanţe bancare.
“Cesionarii de creanţe nu fac altceva decât să îngenuncheze o treime din familiile românilor. Legislaţia este net favorabilă acestor firme”, argumentează ea în propunerea legislativă. Documentul este în prezent în consultare publică, urmând să intre în dezbaterea Senatului în calitate de primă Cameră sesizată. Anul acesta, băncile au vândut recuperatorilor credite neperformante de peste 1 miliard de euro.
Negocieri cu clienţii
Dacă eşti un bun negociator, poţi încerca să-i convingi pe recuperatori să-ţi micşoreze rata. Firmele specializate în recuperarea de creanţe sunt dispuse, cel puţin declarativ, să rezolve cu clienţii problema datoriilor. Unele companii au demarat şi campanii de comunicare în acest sens. O astfel de atitudine este firească dacă luăm în considerare că ar fi de ajuns ca firmele să recupereze doar o treime din valoarea creditului pentru a fi pe profit.
Calculul este simplu. Potrivit surselor din piaţă, băncile vând creditele restante la doar 10% din valoarea contabilă. Clientul rău-platnic se poate înţelege cu recuperatorul să achite între 30 şi 50% din cât mai avea de plată şi să “stingă” astfel datoria.
Suntem datori vânduţi!
2 milioane de români s-au împrumutat de la bănci
652.000 au restanţe la credite 4 5% dintre restanţieri reuşesc să se salveze
10,7 miliarde de lei era valoarea totală a restanţelor la credite, în octombrie
3,5 milioane de români sunt în procedură de executare silită sau recuperare
101,4 de miliarde de lei sunt datori, în total, românii la bănci
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau