2,9 milioane de lei, ratele lunare ale Primăriei

default

Dimensiune font:

| 08-07-2016 05:00

 Datoriile cumulate de administraţia locală din Piatra Neamţ se ridică la aproximativ 58 de milioane de euro * pentru achitarea lor este nevoie ca Primăria să plătească o rată lunară de 2,9 milioane de lei* edilul-şef a anunţat că se vor face investiţii doar în cazul atragerii de fonduri

 Primarul din Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a prezentat, la început de mandat, o radiografie a datoriilor pe care municipiul le are, credite adunate în timp şi care însumează aproape 58 de milioane de euro. „Este un credit la BRC, contractat în 2005, cu un rest de plată de 131.069.000, scadent în septembrie 2025. Mai este un credit tot la BCR, din 2007, cu un rest de plată de 68.166.000 lei, cu termen de maturitate luna iunie 2027, şi un altul la CEC, din octombrie 2012, pentru asigurarea cofinanţării proiectelor europene de la acel moment, care este în valoare de 3.291.000 lei, scadent în septembrie 2022, rambursarea începând din octombrie 2016”, a declarat primarul Dragoş Chitic.


Telegondola a înglodat oraşul în datorii
Un alt credit preluat de Primărie este cel făcut de societatea Consiliului Local, Perla Invest, pentru amenajările de la telegondolă. Fiind garantat de municipalitate, creditul trebuie achitat, iar reprezentanţii Primăriei au propus celor de la Alpha Bank o eşalonare pe 8-10 ani, cu o rată lunară de 500.000 lei. Acum se aşteaptă şi răspunsul reprezentanţilor Alpha Bank. Dacă se acceptă eşalonarea propusă de pietreni, la datoria municipiului se adaugă şi creditul de 42.421.490 lei. O altă datorie este cea la E.On, scadentă în august 2018, în cazul acesta mai existând un rest de plată de 14.040.000 lei. „Se mai adaugă o sumă de 2.317.000 lei, care trebuie rambursată la Ministerul Dezvoltării. A fost acordată Primăriei în 2011, transferată la Locato pentru achitarea facturilor de gaz, dar Locato, la acel moment, a achitat şi alte datorii pe care societatea le avea. În urma controlului care a fost la această societate, s-a impus rambursarea acestei sume, în 10 tranşe de aproximativ 200.000 de lei pe lună. Deja s-a achitat prima tranşă şi va fi finalizată achitarea până în martie 2017”, a adăugat Dragoş Chitic.


Rată de 2,9 milioane de lei
Toate însumate reprezintă o datorie de 262.000.000 lei (aproximativ 58 milioane de euro). Dacă şi elenii aprobă eşalonarea creditului către Alpha Bank, municipiul va trebui să achite lunar câte 2,9 milioane de lei pentru a-şi stinge datoriile. Şi, o altă veste mai puţin fericită, este de dată recentă – Fundaţia Caritatea, cea care reprezintă comunitatea evreiască, a câştigat retrocedarea unei părţi din sediul vechi al Primăriei Piatra Neamţ. Încă se discută cu reprezentanţii Fundaţiei pentru a vedea cum vor să se facă retrocedarea – în natură, Primăria devine chiriaş în acea parte de sediu sau cumpără corpul de clădire. Indiferent de variantă, retrocedarea reprezintă încă o datorie a municipiului.


Investiţii doar în cazul atragerii de fonduri
Încă din campania electorală primarul anunţa că speră să reuşească să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea urbei, existând 14 proiecte majore ce urmează să fie depuse în momentul în care se vor deschide ghidurile de finanţare. „Resursele financiare asigură funcţionarea instituţiei, realizarea de servicii publice, întreţinerea patrimoniului municipiului Piatra Neamţ, dar nu permit realizarea de investiţii majore, pentru care vom apela la surse atrase – fonduri europene şi guvernamentale, acolo unde va fi cazul”, a subliniat primarul Dragoş Chitic.
Totuşi, cum datoria nu e deloc de ignorat, edilul a făcut şi un apel la politicieni pentru a sprijini demersurile municipalităţii în vederea obţinerii unui sprijin financiar de la Guvern: „Este nevoie de sprijin financiar, de aceea lansez o rugăminte către Consiliul Judeţean şi Guvern în acest sens. Situaţia financiară este dificilă, dar nu catastrofală, termen care nu e conform cu realitatea”. Până la sprijinul Guvernului, conducerea Primăriei se bazează pe noul mall, care se construieşte la ieşirea spre Bicaz şi care ar urma să aducă 300.000 de euro anual la bugetul local, la care se adaugă sumele şi din cota de TVA aferentă activităţii comerciale de la acolo şi impozitul pe venitul persoanelor care vor lucra la mall. Andreea AMARIEI

„În urmă cu două săptămâni am trimis o solicitare la Guvernul României, dat fiind faptul că în iulie are loc prima rectificare bugetară, prin care am cerut un sprijin financiar de 30 milioane de lei. Sper ca toţi politicienii din Neamţ să susţină această nevoie” – primarul Dragoş Chitic

Citeşte anunţuri pe Ziarul Evenimentul

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei