Emoții prelungite pentru Cristian Adomniței
Dimensiune font:
Emoțiile se prelungesc pentru preşedintele Consiliului Judeţean Cristian Adomniţei, acuzat de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului. În vizorul DNA au mai ajuns Cristina Teodora Jinga, directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ, Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, şi afacerista Letiţia Popa. Procurorii vorbesc despre nereguli la achiziţia de servicii de tipărire a unor materiale de promovare a judeţului Iaşi cu firma lui Popa. Aceasta a folosit acte false pentru a primi contractul de realizare de cataloage, broşuri, calendare, mape, hărţi, magneţi, sacoşe, dar şi a unui film de prezentare a judeţului.
Amanunte uluitoare despre presedintele CJ
Anchetatorii au mai spus că firma nu şi-a executat obligaţiile, lipsind produse de 213.005 lei. Irimescu şi Jinga au făcut însă recepţia lucrării. „Adomniţei Cristian le-a ajutat pe inculpatele Jinga şi Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală”, au spus procurorii. El a amânat finalizarea unui audit şi a refuzat să sesizeze frauda poliţiştilor.
Zilele trecute, judecătorii Tribunalului au înlocuit pentru Popa, Irimescu și Jinga arestul la domiciliu cu controlul judiciar. Aceeași măsură fusese luată mai devreme pentru președintele CJ, căruia însă i s-a interzis să își exercite funcția. Odată cu trimiterea în judecată, și situația acestei măsuri preventive trebuia verificată, dar nici ieri magistrații nu au putut trage o concluzie, din lipsa încheierii Curții de Apel prin care Adomniței a scăpat de arestul la domiciliu. Ei au amânat procesul pentru 13 iulie. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau