„Zona Elena Doamna nu va rămâne la mâna dezvoltatorilor imobiliari”

default

Dimensiune font:

| 04-05-2018 05:15

* asigură primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, în replică la petiţia online pentru salvarea Parcului Elena Doamna, lansată de Asociaţia Civica * Primăria intenţionează să construiască în zonă un parc similar celui de la Palas

Asociaţia Civica a lansat, pe 2 mai, o petiţie online prin care solicită Primăriei retragerea de pe ordinea de zi a hotărârii de Consiliul Local care vizează un schimb de terenuri între municipalitate şi dezvoltatorul imobiliar Cristian Zamosteanu, schimb de terenuri care, în opinia membrilor asociaţiei, ar duce la dispariţia Parcului Elena Doamna.

Schimbul de terenuri are ca finalitate ridicarea unor construcţii turn în Parcul Elena Doamna. Mai multe suprafeţe din Parcul Elena Doamna au fost retrocedate în ultimii 10-15 ani şi au ajuns în mâinile unor investitori speculatori imobiliari, în loc să fie răscumpărate de Primărie pentru a proteja spaţiul verde, şi aşa deficitar în Iaşi”, se arată în preambulul petiţiei iniţiate de Asociaţia Civica.

Precizăm că, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Iaşi din 30 martie s-a pus în discuţie aprobarea unui schimb de terenuri între municipalitate şi firma M Chim SRL, deţinută de dezvoltatorul imobiliar Cristian Zămosteanu. Mai exact, M Chim SRL a propus să cedeze două terenuri în suprafaţă totală de 6.931 mp (o suprafaţă de 6.626 mp, localizată pe str. I.C. Brătianu nr. 26, vizavi de Teatrul Naţional, lângă Liceul Tehnologic Special Vasile Pavelcu, iar al doilea teren, de 305 mp, situat pe str. Elena Doamna nr. 27-31), evaluate la suma de 2.936.000 euro. În schimbul terenurilor, M Chim SRL a solicitat să primească o suprafaţă de 11.020 mp, în diverse cartiere ale Iaşului. Cele mai importante parcele sunt un teren de 5.570 mp de pe Strada Zimbrului (zona Palas, lângă Restaurant Vivo) evaluat la 1,28 milioane de euro, un al doilea teren de 1.724 mp pe Str. Elena Doamna nr. 25 evaluat la 503.000 euro şi o suprafaţă de 1.010 mp pe Str. Anastasie Panu nr. 7, evaluată la 292.000 euro, se mai arată în preambulul petiţiei. „Este vorba despre un demers care va avea consecinţe negative asupra bunăstării noastre, a ieşenilor, dar şi asupra dezvoltării oraşului, pe termen mediu şi lung, cum ar fi distrugerea permanentă a unei suprafeţe semnificative de spaţiu verde din centrul Iaşului (aproximativ 2 hectare), supra-aglomerarea zonei delimitată de străzile Anastasie Panu - Elena Doamna - Grigore Ghica Vodă”, se mai arată în petiţia lansată de asociaţie. Drept urmare Civica a solicitat Primăriei amânarea unei decizii în privinţa efectuării acestui schimb de terenuri între municipiul Iaşi şi firma M Chim SRL, deţinută de dezvoltatorul imobiliar Cristian Zămosteanu şi organizarea unei dezbateri publice care să vizeze în mod explicit planurile urbanistice pentru zona respectivă.

Spaţiul verde nu va dispărea

În replică, primarul Iaşului, Mihai Chirica a afirmat că nu cunoaşte care sunt intenţiile dezvoltatorilor şi proprietarilor din zona respectivă. „Există un plan urbanistic zonal aprobat prin 2005-2006, care este valabil şi la această dată. Dar proprietarul actual nu şi-a manifestat nicio intenţie de a dezvolta vreun proiect în zonă. Sigur că da, intenţia pe care o dezvoltă această petiţie este de a concretiza un spaţiu public, prietenos, pe cât posibil să rămână un spaţiu verde, în zona intersecţiei Anastasie Panu cu Elena Doamna. Noi am început deja câteva demersuri”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Acesta a adăugat faptul că municipalitatea are în proprietate parcele dispersate acolo şi pentru a crea un spaţiu verde este nevoie ca mai întâi să identifice toţi proprietarii cu terenuri în zona respectivă. „Intenţia noastră nu este neapărat de a ajunge noi proprietari acolo, ci de a completa o proprietate foarte bine aşezată, în zona centrală, lângă Teatru Naţional şi care ar rezolva definitiv două lucruri foarte importante pentru oraş. Este vorba despre posibilitatea iniţierii unui proiect cultural, cel mai important după construcţia Palatului Culturii, care să adăpostească, să spunem, instituţii de cultură şi mă refer aici la Filarmonică, Operă. A doua chestiune vizează posibilitatea realizării unui parcaj subteran care să rezolve pe de o parte aglomeraţia din spatele blocului Cina”, a mai adăugat primarul Iaşului. Mihai Chirica a ţinut să precizeze că „zona Elena Doamna nu va rămâne la mâna dezvoltatorilor imobiliari”, iar intenţia Primăriei este doar de a reuni suprafeţele de teren astfel încât spaţiul verde din zona Elena Doamna - Anastasie Panu să poată genera investiţii, Primăria intenţionând să creeze acolo un parc „după modelul Palas”. Ana POP

 

* * *

Nu pot să nu fiu sensibilizat de orice chestiune care ne vizează pe toţi, nu doar societatea civilă. 86 la sută din ce avem acolo sunt inventariate ca spaţiu verde, destinaţie care rămâne valabilă şi pentru perioada următoare. Îi vom aduna pe toţi proprietarii la aceeaşi masă, să le propunem o gândire conjugată, să vedem ce se poate construi şi ce nu, să nu apară şapte proiecte cu şapte spaţii verzi şi şapte, parcări, ci un complex unitar, cu un aspect urban cu care să ne putem mândri” – primarul Mihai Chirica

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei