Accident mortal la Pârteştii de Sus
Dimensiune font:
* un şofer de 19 ani a pierdut controlul volanului
Cumplit accident rutier, marţi noapte, la ieşire din localitatea suceveană Părteştii de Sus spre Solca, pe DN 2E. O persoană a murit iar o alta a fost rănită după ce un şofer de 19 ani, începător, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive şi a intrat pe contrasens, unde a lovit în plin un autoturism care circula regulamentar. Tânărul, Sergiu Cristian Dolhaniuc, din Cacica, conducea un autoturism de lux şi din cauza vitezei excesive, coroborate cu lipsa de experienţă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. A pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către Simion Constantin Toderaş (27 de ani), din municipiul Suceava. În urma impactului, ambele maşini au fost făcute zob, iar una dintre ele a plonjat pe un câmp. Cadrele de la SMURD Gura Humorului au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă, alături de un echipaj de Ambulanţă şi pompierii de la Solca.
Şoferul de 27 de ani a rămas încarcerat între fiarele maşinii. El a fost scos de pompieri şi resuscitat minute în şir de medici, însă în zadar. Tânărul avea leziuni incompatibile cu viaţa, spun medicii, care în final au trebuit să declare decesul. Tânărul care a provocat accidentul a suferit leziuni uşoare şi a fost transportat la spital. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau