Adomniţei îi vrea la închisoare pe Chirilă şi Aivănoaei

default

Dimensiune font:

| 17-05-2015 13:00

Aflat încă la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei vrea să scape de justiţie trăgându-i la răspundere pe actualul vicepreşedinte Alin Aivănoaei şi pe fostul vicepreşedinte Victor Chirilă * dacă Alin Aivănoaei a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Adomniţei, fostul vicepreşedinte s-a arătat surprinzător de relaxat cu privire la viitorul anchetei procurorilor * aflat în arest la domiciliu, Adomniţei se disculpă de orice acuzaţie, ba, mai mult, a aflat de la procurori că Teodora Jinga l-a minţit, chiar de ziua păcălelilor, cu privire la documentaţia contractului încheiat cu Laser CoA

Amănunte decisive ies la iveală în ancheta dosarului „Albumul” după ce preşedintele Consiliului Judeţean şi angajatele Direcţiei de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă (DPDD) au primit arest la domiciliu. O serie de documente din anchetă arată ce făceau angajaţii CJ în momentul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi au început interceptările. Principalul suspect din dosar, Cristian Adomniţei, a încercat, în faţa instanţei, să demonteze orice acuzaţie şi să-i învinuiască pentru prejudiciul de peste 200 mii lei pe actualul vicepreşedinte CJ Iaşi, Alin Aivănoaei, şi pe fostul vicepreşedinte Victor Chirilă. Adomniţei susţine că cei doi au semnat documentaţia afacerii dintre Laser Co şi CJ Iaşi, fără ca el să ştie amănunte despre contract. „Precizez că nu am ştiut despre durata de execuţie a contractului. Nu am semnat eu contractul, ci fostul vicepreşedinte Victor Chirilă. Nu am ştiut când s-a făcut plata, nu eu am semnat dispoziţia de plată, ci vicepreşedintele Alin Aivănoaiei. Şi totuşi doar eu sunt aici”, a declarat Adomniţei instanţei de judecată.

Pe 12 martie, şeful Serviciului de Audit din CJ Iaşi, Fănel Constantinescu, a mers la DNA pentru a da în vileag o posibilă fraudă în cazul contractului cu Laser Co. Preşedintele CJ Iaşi susţine că Fănel Constantinescu, în timp ce era „cablat” de procurorii DNA, ar fi avut o atitudine provocatoare asupra lui. „Fănel Constantinescu s-a dus la DNA la 12 martie 2015, spunând că a descoperit o fraudă. DNA l-a cablat şi l-a trimis să facă tot posibilul, să aibă o atitudine cât mai provocatoare, ironică, zeflemitoare, faţă de mine, şeful lui direct, doar în scopul de a mă provoca, de a mă face să reacţionez, să îi replic, pentru a contura infracţiunea de favorizare a infractorului prin aşa zisa umilire a auditorilor, ceea ce nu au reuşit oricum, pentru că nu i-am jignit, nu i-am umilit. Deci scopul DNA nu a fost acela de a descoperi o fraudă, că ar fi trebuit să acţioneze pe 12 martie, ci de a mă face pe mine să comit o infracţiune”, a completat Adomniţei.

Citeşte şi EXCLUSIV Afacerist urmărit penal, gata să dea tunul la Consiliul Judeţean!

Contactat de redactorii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, Victor Chirilă a avut o atitudine relaxată la adresa acuzaţiilor pe care i le aduce Cristian Adomniţei. Acesta spune că niciun procuror nu a venit să-i ceară socoteală cu privire la documentele pe care le-a semnat în contractul cu Laser Co, firmă a cărei patroană este, de asemenea, arestată la domiciliu.

„Am auzit de acuzele domnului Adomniţei şi vreau să transmit că procurorii nu caută persoanele care au semnat contractul, ci pe cei care au acţionat împotriva demersului acestuia. Da, eu am semnat documentaţia de începere a proiectului. Apoi, începând cu dispoziţia de numire a comisiei de recepţie şi documentele ulterioare nu au mai fost semnate de mine, ci de domnul Aivănoaiei şi de preşedintele CJ. Nu m-a căutat nimeni, eu stau liniştit în privinţa anchetei”, ne-a spus Victor Chirilă. De partea cealaltă, Alin Aivănoaei a declarat că fostul vicepreşedinte este responsabil de declaraţiile pe care le face şi că nu aflase încă de acuzaţiile lui Adomniţei. „Avocaţii m-au sfătuit să nu fac declaraţii în acest caz de o natură atât de delicată”, a precizat Alin Aivănoaei.

Ce au discutat Adomniţei cu Jinga şi Irimescu la restaurant

Şeful judeţului a explicat instanţei că întâlnirea de la restaurant a durat doar 13 minute, timp în a vrut să afle probleme pe care angajatele DPDD le au cu Serviciul de Audit. „Doar pentru că m-am întâlnit cu Jinga şi Irimescu la restaurant şi pentru că Jinga şi Irimescu i-ar fi spus Cosminei Râmbu că tocmai ce am fost informat cu privire la problemele lor, mi se pare revoltător să distrugi o carieră. Doar pentru că m-am întâlnit la restaurant 13 minute, în drum spre casă, cu cele mai performante două directoare din consiliu. Doamnelor Jinga şi Irimescu le-am spus să ocupe de toate actele şi, de faţă cu doamna Fulga Turcu, le-am spus că, dacă rămâne prejudiciu, mergem la parchet. În aceste 13 minute nu mi s-a spus nimic altceva decât aspectele referitoare la atitudinea abuzivă a auditorilor. În nici un caz în aceste 13 minute, în care am schimbat şi formule de politeţe, nu mi s-a adus la cunoştinţă că este o problemă cu un contract, că trebuie acoperită vreo fraudă”, mai spune Adomniţei. Preşedintele CJ Iaşi recunoaşte că nu a sesizat Parchetul pentru că auditorii nu ar fi avut acces la documentele justificative, care, după cum l-ar fi asigurat Teodora Jinga, existau în întregime.

Citeşte şi EXCLUSIV Patroana penală de la Laser Co şi afacerile dubioase cu baronii judeţului

Carmen Irimescu, cealaltă angajată a DPDD, suspectă în dosar, l-ar fi informat pe Adomniţei cu privire la intenţiile lui Fănel Constantinescu. „Irimescu mi-a spus că Constantinescu vrea să îi auditeze departamentul, dar că are şi proiectul ala, adică expoziţia (ExpoMilano - n.r.). Eu am dispus ca problema cu Laser Co, unde se identificase prejudiciul fără a fi verificată documentaţia să fie rezolvată în ziua respectivă, a doua zi cel târziu, iar după 5 iulie să se efectueze auditul la Proiecte. Deci eu nu am încercat să împiedic auditul cu privire la Laser co, dimpotrivă, le-am ordonat să rezolve imediat”, explică Adomniţei.

Pe stenograme, Adomniţei apare cum îşi îndeamnă subordonaţii să le aducă ceai şi cafele angajatelor de la DPDD, stresate de prejudiciul creat în afacerea cu Laser Co. „Eu nu pot să îmi stimulez subordonaţii financiar, au salarii foarte mici, muncesc foarte mult şi, ca să le cer performanţă le ofer ce pot, toată prietenia, curtoazia, afecţiunea mea. Ca să facem proiecte, adică din resurse de nimic să facem rezultate de spectacol. Şi, până acum am reuşit”, a declarat Adomniţei referitor la respectiva înregistrare.

Schimb de e-mail-uri între Jinga şi Adomniţei

Pe 30 martie, Adomniţei a avut o întâlnire cu Fănel Constantinescu, şef Serviciu Audit Public Intern, Ioan Cătărău, şi Dumitru Calance, consilieri în cadrul Serviciului de Audit Public Intern, împreună cu Teodora Jinga, director executiv Direcţia de Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, Carmen Irimescu, şef Serviciu Proiecte şi Parteneriate, şi Fulga Turcu, şef Serviciu Programe şi Strategii. Această întâlnire vine pe fondul unei acţiuni a Serviciului de Audit în data de 6 martie, la serviciul condus de Carmen Irimescu. „Pe 6 martie am fost supusă la un interogatoriu de către Fănel Constantinescu, Dumitru Calance şi Ioan Cătărău. În cadrul acestui interogatoriu, am fost ameninţată în mod direct de Fănel Constantinescu care a ridicat tonul nepermis de mult şi a ţipat la mine, în vederea intimidării, încercând să mă facă să spun lucruri care nu sunt adevărate”, motivează Carmen Irimescu. În seara zilei de duminică, 8 martie, Teodora Jinga i-a trimis un e-mail lui Adomniţei, în care îl informa despre plângerea pe care intenţiona să o depună împotriva auditului. „Luni, la data de 9 martie doamnele Jinga şi Irimescu au făcut plângeri scrise împotriva auditorilor. Eu am temporizat înaintarea plângerilor către comisia de disciplină întrucât am considerat că auditorii sunt oameni de bună credinţă şi că au greşit doar în maniera în care le-au abordat pe doamnele directoare”, a susţinut Adomniţei în faţa instanţei. În aceeaşi zi, preşedintele CJ Iaşi i-a convocat pe Fănel Constantinescu şi pe Teodora Jinga pentru a media conflictul, moment în care Adomniţei l-a acuzat pe şeful auditului că miroase a alcool, dar că nu-şi mai aminteşte ce răspuns i-a dat acesta.

Citeşte şi Prima semnătură a lui Adomniţei sub ochii procurorilor: Un milion de lei pentru 16 panouri din tablă

Judecătorii Curţii de Apel i-au interzis lui Adomniţei să discute cu cele trei femei, cu alţi suspecţi şi cu martorii din dosar. El trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori e chemat. Poliţia Municipiului Iaşi este desemnată să-l supravegheze.

***

Culmea, pe 1 aprilie, potrivit şefului CJ Iaşi, Teodora Jinga ar fi minţit cu privire la documentaţia predată auditorului, verificând doar ieşirile, nu şi intrările. Din confesiunile făcute judecătorilor, Adomniţei aflase că Teodora Jinga l-a minţit abia după ce a citit referatul cu propunere de arestare preventivă

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei