Ajutoare pentru familiile nevoiaşe
Dimensiune font:
Peste 66.000 de persoane aflate în dificultate din Bacău, adică peste 10 la sută din populaţia judeţului, vor beneficia până la sfârşitul anului de ajutoare din fonduri europene, dar şi de la stat. Faţă de anii trecuţi, categoriile care beneficiază de sprijin sunt persoanele cu venit minim garantat, cei care primesc alocaţie de susţinere familială şi persoanele aflate într-o situaţie de criză temporară. Astfel, prin schimbarea categoriilor de beneficiari, numărul lor s-a redus semnificativ, cu mai bine de 60 la sută. „În acest an vor primi pachete de alimente şi de produse de îngrijire personală şi a locuinţei 66.436 de persoane din judeţul Bacău, dintre care 11.673 cu venit minim garantat, 51.836 cu alocaţie de susţinere a familiei şi 2.924 aflate în situaţii de criză. Deocamdată, programul este în procedură de achiziţie a transportului. Distribuţia efectivă va începe în funcţie de modul în care se încheie toate procedurile”, a declarat Carmen Cioltan, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Bacău.
Ce vor primi nevoiaşii
Pachetul de alimente conţine făină, mălai, orez, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve, compot, iar pachetul de curăţenie include pastă de dinţi, periuţe, săpun, şampon de adulţi şi detergent de rufe. Alimentele se vor distribui de patru ori pe an, iar cele pentru igienă de două ori. Alocarea financiară pentru 2017/2018 este de 59 de milioane de euro, din care 50 pentru alimente. 85 la sută din sumă provine de la Uniunea Europeană. În acest an, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) va include distribuţia nu doar a alimentelor de bază, ci şi a unor produse de igienă personală şi a locuinţei. POAD 2014-2020 se adresează persoanelor aflate la risc de sărăcie extremă şi are o alocare totală de 518 milioane de euro. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau