Autorităţile au dat bir cu fugiţii după grindina de sâmbătă noaptea

default

Dimensiune font:

| 22-06-2016 11:45

Pentru că primăria e blocată de alegeri, o mână de oameni din Popricani s-au apucat singuri de refăcut acoperişurile distruse de grindină, cu sprijinul unei asociaţii caritabile * în bugetul pentru urgenţă al comunei a mai rămas doar nişte mărunţiş * după fenomenul meteo devastator de sâmbătă seară, zeci de gospodării au fost avariate de căderile de gheaţă, bulgării de mărimea unui ou lăsând dezastru în jur


Comuna Popricani a fost una din cele mai afectate zone de grindina căzută în seara de sâmbătă, 18 iunie. Zeci de case au rămas fără acoperiş, iar oamenii şi-au pus nădejdea în autoritatea locală. Proaspăt reales în funcţia de primar, Valeriu Pârlog spune însă că nu mai are bani la fondul de urgenţă, aşa că oamenii trebuie să se descurce singuri. Acesta dă vina pe consilierii locali, însă uită că, la începutul anului, tot el a condus şedinţa CL în care s-a votat bugetul comunei. „Am avut 10.000 lei la fondul de urgenţă, însă au fost câteva situaţii până acum, printre care şi două incendii, iar banii s-au consumat. Mai avem 2.000 lei rămaşi la acest capitol. Din păcate, mulţi oameni nu au asigurare pe locuinţă, aşa că va trebui să apelăm la ajutorul Guvernului. Până când se învesteşte noul Consiliu Local, nu putem schimba nimic cu privire la buget. Primăria funcţionează, dar încă nu avem componenta deliberativă”, a declarat Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”.

 

Îşi caută sprijin în altă parte

 

Printre cei care au rămas fără acoperiş deasupra capului din cauza grindinei căzute în weekend se află şi Mario, un copil de 6 ani care suferă de boala oaselor de sticlă, una din cele mai rare şi mai costisitoare afecţiuni, şi Bianca, de 11 ani, una dintre cele mai talentate eleve din judeţ, care a pus umărul alături de mama ei la refacerea acoperişului. Văzând lipsa de reacţie a autorităţilor, oamenii din comună s-au apucat singuri de treabă, cu sprijinul asociaţiei Casa Share.

Bianca s-a urcat să repare acoperişul

După o vijelie cumplită cu precipitaţii cu gheaţă în satul Popricani, acoperişul de la casa lui Mario a fost distrus complet. Zeci de case sunt distruse, printre care şi acoperişul părinţilor Biancăi, fata cu vioara, provenită dintr-o familie săracă. Am reuşit să refac acoperişul lui Mario, dar încă mai sunt încă familii nevoiaşe, care sunt disperate. Bineînţeles că am fost la autorităţi să vorbesc, dar nu au un buget pentru situaţii de urgenţă, aşa că acţionăm tot noi. 2.000 de lei la fondul de urgenţă nu înseamnă nimic, numai pe tabla acoperişului s-au dat 3.100 lei”, a precizat Bodan Tănasă, administratorul Casa Share.

Mario, copilul cu boala oaselor de sticlă

 

Vezi şi Gheaţa a distrus jumătate din Iaşi

Potrivit Prefecturii Iaşi, după o nouă analiză a pagubelor create de grindină, la nivel de judeţ s-au numărat 552 case şi 192 anexe gospodăreşti avariate, două poduri, 94,34 kilometri drum judeţean şi 13,45 kilometri drum judeţean afectate, 9.808 hectare teren arabil compromise, 1,3 kilometri reţele electrice şi 4,8 kilometri reţele telecomunicaţii avariate. Furnizorul de electricitate a dat asigurări că avariile la reţea au fost remediate integral. 

Până când se învesteşte noul Consiliu Local, nu putem schimba nimic cu privire la buget” - Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani

 

Cauți un loc de muncă? Vezi aici anunțurile de angajare! 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei