Avocat suspectat că a comis un ACCIDENT, fiind băut la volan!
Dimensiune font:
Accidentul tragic produs aseară în intersecţia de la Granit - zona Bularga, unde mai multe autoturisme s-au izbit violent, s-a soldat cu moartea unui bărbat. Astfel, mai multe persoane au fost rănite în urma impactului, iar o persoană a murit.
Conform martorilor, un autoturism marca Toyota Corolla se deplasa pe direcţia Bucium - Iaşi, moment în care a izbit din spate o maşină Toyota Auris, acesta ricoşând într-un taxi Dacia Logan, ce a fost proiectat într-un copac pe o distanţă de aproximativ 100-150 de metri. Din nefericire, impactul a fost fatal, şoferul din Auris murind pe loc, iar pasagera aflată în dreapta sa intrând în comă. De asemenea, taximetristul şi un pasager au fost duşi la spital.
La faţa locului au intervenit două echipaje de Ambulanţă, care au acordat îngrijiri victimelor, după care le-au transportat la spital, un echipaj de descarcerare şi unul EPA - SMURD.
„La locul solicitării au fost găsite patru victime, dintre care un şofer ce avea leziuni incompatibile cu viaţa, fiind declarat decedat, şi o femeie de 25 de ani, aflată lângă el, care avea un traumatism cranio-cerebral sever şi era în comă de gradul 4. Pacienta grav ranită a fost dusă la secţia UPU a Spitalului Sf. Spiridon. În urma accidentului au mai existat două victime, un bărbat de 26 de ani (şofer) cu traumatism cranio-facial şi etilism acut, acesta fiind dus la spital, şi un alt bărbat, de 41 de ani, cu traumatism la umărul drept şi traumatism cranio-cerebral, care a fost transportat de echipajul EPA la UPU Sf. Spiridon”, au spus reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă.
Oamenii legii au stabilit că şoferul care a provocat accidentul este Victor Ion Axinte, avocat din Iaşi. Medicii au spus că bărbatul de 26 de ani avea un traumatism în zona feţei şi etilism acut.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau