Bombă în dosarul de corupţie de la Curtea de Apel
Dimensiune font:
Judecătorii bucureşteni i-au eliberat din arestul la domiciliu pe magistratul pensionat Viorel Maftei şi pe interlopul Dafin Nunucă * cei doi au primit control judiciar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat ieri o veste bună unora dintre actorii ultimului scandal de corupţie de la Curtea de Apel Iaşi. Reamintim că procurorii DIICOT au făcut percheziţie la judecătorul Dan Anton, după ce au primit informaţii că membri ai familiei Nunucă ar fi încercat să obţină o sentinţă favorabilă. Cel contactat de interlopi era fostul preşedinte al Judecătoriei Paşcani Viorel Maftei, acum pensionar. Zilele trecute, contestaţia în anulare a soţilor Constantin şi Elena Nunucă a fost respinsă. Ei au rămas cu pedepse de câte 3 ani de închisoare.
Interlopii au pus la care un plan care să le asigure eliberarea cât mai rapidă. Ei au acţionat împreună cu Dafin Nunucă. „Cu sprijinul lui Jugureanu Alexandru Ionuţ şi Pavăl Ionuţ Florin, Nunucă Constantin, Dafin şi Elena au iniţiat demersurile pentru identificarea unor persoane prin intermediul cărora ar putea influenţa decizia judecătorului Anton Dan. Cei trei i-au cooptat în cadrul grupului infracţional pe Nunucă Vasile, Ştefan şi Neculai”, au spus anchetatorii.
Lantul slabiciunilor in justitie
Dafin, Vasile şi Neculai Nunucă au decis iniţial să îl abordeze direct pe Dan Anton, au mai spus anchetatorii, mergând la el acasă pentru a-i oferi 200.000 de lei. În primă fază, contestaţia a fost admisă în principiu. Apoi au acţionat prin Maftei, punând la cale o întâlnire la restaurant cu Anton. Maftei a primit 10.000 de lei, în mai multe tranşe, dar şi curcani şi vin. După respingerea contestaţiei, el a restituit o parte din bani, 8.000 de lei, iar Dafin a încercat să momească alţi judecători pentru aprobarea unor cereri de revizuire.
Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru Maftei, Dafin şi Neculai Nunucă, Pavăl şi Jugureanu. Judecătorii Curţii de Apel Iaşi i-au trimis însă pe primii doi în arest la domiciliu, iar pentru ceilalţi trei au decis controlul judiciar. Acum, ICCJ a admis contestaţiile lui Maftei şi Dafin Nunucă, înlocuind arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Cei doi nu pot ieşi din ţară, nu se pot apropia de restul acuzaţilor sau de martori, nu au voie să aibă ori să poarte arme. Ştefana CZELLER
Şi DIICOT a făcut contestaţie, dar aceasta a fost respinsă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau