Campanie de promovare a importanţei vaccinării
Dimensiune font:
Anul acesta, „Săptămâna Europeană a Vaccinării” - SEV este organizată în perioada 22 – 26 aprilie şi pentru informarea populaţiei despre importanţa vaccinurilor se va implica reţeaua naţională de promovare a sănătăţii, coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică. Tema Săptămânii Europene a Vaccinării în acest an, este „Vaccinare pentru viaţă”, campania promovând vaccinarea pe tot parcursul vieţii, din copilărie până la vârstele înaintate. Activităţile se concentrează asupra tuturor grupelor de vârstă, reamintindu-le părinţilor să-şi vaccineze copiii dar se va pune accent şi pe menţinerea protecţiei personale faţă de bolile care pot fi prevenite, pe tot parcursul vieţii. În judeţul Bacău, Direcţia de Sănătate Publică Bacău va desfăşura o serie de acţiuni de sensibilizare a populaţiei cu privire la beneficiile vaccinării. Este vorba de o campanie de informare, instruire şi distribuire de materiale informative prin asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari, prin cabinetele medicale, ambulatorii de specialitate şi farmacii. Se va merge şi în comunităţile de romi pentru a li se explica celor de aici importanţa şi beneficiile vaccinării.
Paula CRISTIAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau