Clădire reabilitată pentru o grădiniţă din Ciorteşti
Dimensiune font:
Primăria comunei Ciorteşti a demarat, zilele trecute, un proiect pentru înfiinţarea şi dotarea unei grădiniţe cu program normal în satul Şerbeşti, comuna Ciorteşti. Întreaga investiţie se ridică la puţin peste 2 milioane lei şi vizează reabilitarea vechiului corp de grădiniţă. Licitaţia lansată săptămâna aceasta are în vedere elaborarea proiectului tehnic, caietelor de sarcini, documentaţii pentru obţinerea avizelor, asistenţa tehnică din partea proiectantului precum şi execuţia lucrărilor. Construcţia actuală a fost ridicată în urmă cu 50 de ani şi a mai funcţionat ca spaţiu pentru grădiniţă. În ultima perioadă au fost făcute mici reparaţii curente, care nu au făcut decât să ascundă posibile degradări la nivelul structurii de rezistenţă. „Expertizarea structurii de rezistenţă a imobilului este motivată de degradările şi avariile care se semnalizează în prezent la pereţii structurali, şarpantă şi învelitoare. De asemenea, este posibilă existenţa unor degradări grave la nivelul structurii de rezistenţă, cauzate de seismele suferite pe parcursul duratei de folosinţă”, au declarat reprezentanţii primăriei Ciorteşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau