Condamnări pentru lucrări fictive de asfaltare
Dimensiune font:
Patronul firmei mai trebuie să presteze 80 de zile muncă în folosul comunității şi să restituie statului 6,75 de milioane de lei
Tribunalul Bacău a definitivat procesul şi a anunţat sentinţa în dosarul finanțării lucrărilor de pe strada Milcov din Bacău, instrumentat de DNA.
Astfel, magistraţii l-au condamnat pe Mihai Haivas la trei ani de închisoare, cu suspendare, și l-au obligat la 80 de zile de muncă în folosul comunității, iar IMROM SA, firma lui Haifas, care a făcut asfaltarea, a primit o amendă penală de 25.000 de lei. Atât Mihai Haivas, cât și firma acestuia trebuie să returneze 6,75 milioane de lei Ministerului Dezvoltării. Decizia Tribunalului Bacău nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanța superioară.
Lucrările la strada Milcov, din municipiul Bacău, au început în aprilie 2014 și ar fi trebuit terminate în 12 luni, dar abia în 2016 s-au încheiat, după rezilierea contractului inițial și organizarea unei noi licitații.
Proiect cu fonduri europene
În iulie 2016, procurorii din cadrul DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Haivas și a SC IMROM SA, pentru participație improprie la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Conform anchetatorilor, pe data de 30 decembrie 2013, între Primăria municipiului Bacău și o asociere formată din mai multe societăți, printre care și SC Imrom SA, a fost încheiat un contract ce avea ca obiect un proiect finanțat din fonduri europene „Reabilitare infrastructura urbana zona I.L.Caragiale – Milcov – intersecție strada Letea din municipiul Bacău”.
În acest context, Haivas, în calitate de administrator al SC Imrom SA Roman, a determinat reprezentanții Primăriei municipiului Bacău să folosească fără vinovăție documente nereale în vederea accesării acestor fonduri, spun oamenii legii.
„Concret, în cursul derulării contractului de lucrări, inculpatul a întocmit și folosit documente din care reieșea în mod nereal constituirea unei garanții de bună execuție, ce au fost depuse de către Primăria Bacău la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 6.755.244,24 lei din bugetul Uniunii Europene, sumă cu care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a constituit parte civilă în cauză”, se spune în rechizitoriul procurorilor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau