Condamnaţi pentru că au furat lemne dintr-o pădure
Dimensiune font:
Un bărbat a primit o pedeapsă rezultantă de peste cinci ani de detenţie * alţi cinci ieşeni au fost condamnaţi cu suspendarea executării pedepselor * printre acuzaţiile aduse de procurori se numără cele de tăiere ilegală şi furt de arbori
Şase persoane au fost pedepsite de judecătorii ieşeni, după ce au fost acuzate de comiterea unor infracţiuni. Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Ion Florea la pedeapsa rezultantă de cinci ani şi cinci luni de puşcărie, pentru tăiere fără drept de arbori în formă continuată şi furt de arbori tăiaţi fără drept în formă continuată.
De asemenea, Georgel Ababei, Florin Bîcu, Răzvan Bîcu şi Constantin Florescu au primit câte o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare, sub aceleaşi acuzaţii. Mai mult, judecătorii l-au condamnat pe Petru Cucu la pedeapsa rezultantă de doi ani şi patru luni de închisoare, cu suspendare, sub acuzaţia de tăinuire.
„Instanţa confiscă de la inculpaţii Florea Ion, Ababei Georgel, Bîcu Florin, Bîcu Răzvan şi Florescu Constantin suma totală de 9.685 de lei”, au menţionat judecătorii ieşeni. În plus, aceştia au dispus confiscarea de la inculpaţi a peste zece metri cubi de lemn şi a mai multor unelte utilizate la tăierea arborilor, precum topoare, beschii şi drujbe. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară.
Razii în pădurea din Ţibana
În ultimul an, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, împreună cu agenţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi cu lucrători ai Serviciului de Acţiuni Speciale au efectuat mai multe razii în comuna Ţibana.
Acţiunile au fost bazate pe sesizările făcute, prin care se arăta că mai multe persoane au tăiat şi furat arbori dintr-o pădure din localitatea amintită.
În urma acestor investigaţii, zeci de persoane au fost reţinute sau trimise în judecată, sub acuzaţii similare.
Una dintre aceste razii a fost efectuată la mijlocul lunii iulie a anului trecut, când anchetatorii au dispus reţinerea unor persoane şi, mai apoi, trimiterea lor în faţa instanţei. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau