Coronavirusul aduce Iaşul în pragul dezastrului!

1covid

Dimensiune font:

| 21-10-2020 00:00

Trei noi focare au fost descoperite de DSP Iaşi * este vorba de 46 noi cazuri la Secţia Grajduri a Spitalului de Psihiatrie şi de doi asistenţi din cadrul Spitalului „Nicolae Oblu” – Secţia Neuroghirugie 1 (unitate cu un total de 10 cazuri) * un alt caz a fost înregistrat la acelaşi spital, dar la Secţia Neurochirurgie 2 * în acest timp, tot mai multe şcoli solicită, pentru întreaga unitate sau măcar pentru o clasă, suspendarea cursurilor „faţă în faţă”

 

 

Cu un total de 214 noi cazuri de COVID-19, dintre care 110 pe municipiu, Iaşul a ocupat ieri primul loc în topul judeţelor cu cele mai multe infectări raportate în ultimele 24 de ore, fireşte, exceptând Bucureştiul (545 cazuri). 

Cei de la DSP au confirmat apariţia altor trei focare. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Spitalul de Psihiatrie – Grajduri, la Secţia III Psihiatrie cronici, unde au fost confirmate cu noul coronavirus încă 46 de cazuri, 39 pacienţi şi 7 salariaţi. Anterior, fuseseră confirmate cu noul coronavirus 51 de persoanei (44 de pacienţi şi 7 salariaţi).

Un alt focar este cel de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Profesor Nicolae Oblu”. La Secţia Neurochirurgie 1 - au fost confirmaţi încă  doi salariaţi care se adaugă celor 8  persoane (6 pacienţi şi 2 asistente medicale) despitate pe 19 octombrie, în timp ce la Secţia Neurochirugie 2 a mai fost confirmat cu noul coronavirus încă un asistent medical (8 persoane depistate anterior - 4 pacienţi, un medic, un brancardier şi 2 infirmiere).

Cinci decese la Iaşi

La nivel naţional, pe teritoriul României, au fost confirmate 186.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), fiind vorba de 3.400 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. Până ieri, 5.996 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, cinci decese fiind înregistrate la Iaşi, judeţ cu un total de 199 de decese.

Prăpăd în şcoli

Pe de altă parte, creşte numărul elevilor sau al cadrelor didactice infectate cu noul virus.  Aşa se face că zece unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă şi unitate şcolară. „Menţionăm că toate aceste solicitări au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, urmând ca decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea faţă în faţă să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU”, spun şefii ISJ. Este vorba de Şcoala din Golăieşti, Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu Iaşi”, Şcoala  Glodenii Gândului - structura Grădiniţa cu Program Normal, Şcoala „George Coşbuc”, Şcoala „Titu Maiorescu”, Şcoala „Carmen Sylva”, Şcoala „Nicolae Iorga” -  Buhalniţa (structura Şcoala Primară Poiana Mărului), Liceul „Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala „Iordache Cantacuzino” din Paşcani. La Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din aceeaşi localitate s-a decis suspendarea cursurilor fizice la nivel de unitate.

Doar 12 paturi libere la ATI

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor de ieri, erau ocupate 496 de paturi, din care 40 sunt paturi ATI. În momentul de faţă, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 12 de paturi: un pat la Spitalul de Pneumologie, 6 paturi la Spitalul de Recuperare şi 5 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”. Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri se aflau în izolare 1.126 de persoane, dintre care 999 de persoane carantinate la domiciliu. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă fără calamități. „E frumos tare, dar gol”
01/05/2024 17:00

Autoritătile locale din Candesti au ridicat, cu 700.000 de euro, un centru pentru sinistrati in caz de calamităti naturale, care zace nefolosit de doi ani. Clădirea urma să adăpostească potentiali sinistr ...

Accident cu 4 victime în județul Neamț. Una dintre ele se zbate între viață și moarte
01/05/2024 17:00

 Grav accident rutier produs miercuri, 1 mai, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Roman, judetul Neamt. Coliziunea dintre două autoturisme s-a soldat cu 4 victime, anuntă Inspectoratul pentru Situa ...

Primăriile României rurale care stau mereu cu mâna-ntinsă la Guvern. De ce este nevoie de o reformă administrativă
01/05/2024 16:27

Zeci de primării de comună din judetul Botosani sunt total dependente de sumele primite de la Guvern, din fondurile de rezervă, fiind incapabile să acopere, din veniturile proprii, plata salariilor si a fac ...

Programul unităţilor medicale şi al farmaciilor, în zilele de Paşte
01/05/2024 16:16

În ziua de 1 Mai şi in zilele din perioada Sărbătorilor de Paşte, unităţile medicale din judeţul Iaşi vor avea un program special, anunţă Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Astfel, urgentel ...

O tânăra a „uitat” 100 de euro în dosar la testarea practică pentru permis. Cu ce explicație stupefiantă a venit
01/05/2024 15:00

O femeie din Suceava a strecurat două bancnote de cate 50 de euro in dosarul pe care i l-a prezentat politistului examinator, cu intentia ca acesta să o declare admisă la proba practică a examenului pentru ...

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”
01/05/2024 14:29

Oamenii legii i-au cerut soferului suspectat că a omorat un om si a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acrosat cu masina un pieton si s-a baricadat in casa sa la cateva sute de metri de locul ...

Distracție la Ciric, de 1 Mai. Mici și bere gratis
01/05/2024 14:19

Cu ocazia Zilei Internationale a Muncii, zona de agrement Ciric s-a umplut de sute de ieseni, atrasi de micii si berea oferite gratuit de Primări, dar si de spectacolul de muzică populară. 

Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău!
01/05/2024 13:19

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat, marţi, caştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate al Autostrăzii Braşov-Bacău, respect ...

Şi-a tăiat şi fiul o dată cu porcul. Atât animalul, cât şi adolescentul au murit în chinuri
01/05/2024 13:18

Gigel Manta din Ivăneşti, Vaslui a rămas văduv imediat după pandemie. Are doi copii, dar de grija fiicei a scăpat, ea a devenit majoră şi s-a mutat la iubitul ei. Astfel, in casă, doar el şi cu băiat ...

  O suceveancă a consumat droguri, a urcat la volan și a provocat un accident
01/05/2024 09:30

  După un banal accident petrecut duminică după-amiază, in jurul orei 15.30, pe str. Rulmentului din Suceava, cand un autoturism Audi ar fi acrosat usor un alt autoturism ce se afla stationat pe caros ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei