Crimă din cauza geloziei la Iveşti
Dimensiune font:
Un tânăr de 21 de ani a murit, iar alţi doi oameni au ajuns la spital cu răni grave, după o răfuială cu bâte, coase şi furci în localitatea Iveşti (judeţul Vaslui) * agresorii au fost audiaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi ieri au fost prezentaţi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, Aurel Dinu şi-a pierdut viaţa, iar alte doua persoane, bărbat (24 ani) şi femeie (22 ani), au fost transportate cu ambulanţa la spitalul din Bârlad, cu leziuni grave, în urma unei altercaţii în plină stradă ce a avut loc în urmă cu două zile în comuna Iveşti, din judeţul Vaslui.
Gelozia şi consumul excesiv de alcool par să fi fost cauzele principale care au dus la această tragedie. Potrivit procurorului de caz, scandalul a pornit pe fondul consumului de alcool, dar şi al unor neînţelegeri mai vechi, pornite de la o tânără. Femeia rănită în conflict a fost căsătorită cu unul dintre agresori. A divorţat de el şi trăia în concubinaj cu fratele lui Aurel Dinu. Între familia lui Dinu şi fostul soţ al femeii au fost conflicte dese, după cum afirmă oamenii din sat. În urmă cu două zile, Aurel Dinu, fratele lui şi concubina au fost la un bar din localitate unde au avut o altercaţie cu trei tineri, dintre care unul era fostul soţ al femeii. Au fost despărţiţi de localnici şi conflictul s-a încheiat, dar seara, în jurul orelor 22.00, cele două grupuri s-au întâlnit cu căruţele pe strada principală din comuna Iveşti şi a început bătaia: cu coasele, securile, cu bâtele.
Cei trei agresori (grupul fostului soţ al concubinei) au fost mai „puternici” şi i-au bătut serios pe cei trei, iar Aurel Dinu s-a apărat şi el cu o coasă. Agresorii au năvălit peste el cu o bâtă şi o furcă şi l-au omorât. „Cazul a fost preluat de procurorii criminalişti”, ne-a precizat inspectorul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Alice Ruja, procurorul criminalist de caz ne-a precizat că au fost reţinuţi pentru anchetă trei persoane şi anume¨Năstase Ionuţ, Năstase Florin şi Gabriel Caloianu. Conform primelor cercetări, cearta a pornit de la un cal, dar a degenerat într-o bătaie serioasă, amblele “tabere” atacându-se reciproc cu coasele. Urmează să se facă cercetări, reconstituirea, să fie audiate victimele care sunt în stare gravă la spitalul din Bârlad.
Andrei BALABAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau