"Curierul de Iaşi" rămâne în "parohia" Mitropoliei
Dimensiune font:
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) va tipări şi în acest an publicaţia "Curierul de Iaşi", editată de Primăria Iaşi. Instituţia religioasă a fost singura entitate care a depus o ofertă la licitaţia organizată în acest sens de municipalitatea locală. MMB, care deţine Tipografia "Albina", a licitat suma de 238.110 lei cu puţin sub pragul estimat de Primărie. "Curierul de Iaşi", publicaţie săptămânală care se distribuie prin centrele de cartier, va avea un tiraj total de 1.274.000 exemplare, potrivit documentaţiei de atribuire făcută publică prin intermediul Sistemului Electronic pentru Achiziţii Publice. MMB a tipărit publicaţia şi în anii precedenţi. În ultimii cinci ani, inclusiv 2014, municipalitatea a cheltuit în jurul sumei de 250.000 euro pentru tipărirea a circa 5,5 milioane de exemplare din "Curierul de Iaşi". (A.Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau