Cursuri pentru funcţionarii primăriilor din Vaslui
Dimensiune font:
Un număr de 33 de funcţionari din 13 primării din mediul rural participă în această perioadă la o serie de cursuri de manager de proiect, organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Proecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, în parteneriat cu Grupul de Iniţiativă pentru Dezvoltare Locală. Potrivit directorului DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Ştefănică, participanţii la curs vor învăţa cum să întocmească proiecte, pentru a putea accesa bani, în principal pe componenta socială. „În comunităţile rurale este foarte mare nevoie de fonduri pentru rezolvarea problemelor de natură socială. Organizăm astfel de cursuri, pentru că avem nevoie de oameni pregătiţi, care să ştie cum să acceseze astfel de fonduri. La cursuri participă angajaţi din mai multe primării din judeţ, atât lucrători din domeniul asistenţei sociale cât şi persoane cu alte atribuţiuni în primării, dar care vor să înveţe să întocmească proiecte”, a declarat directorul general al DGASPC Vaslu, Ionel Armeanu Ştefănică. Acesta a precizat că judeţul Vaslui se confruntă cu o problematică socială diversă, motiv pentru care este necesară implicarea mai activă a comunităţii în dezvoltarea de proiecte şi strategii sociale.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau