Daune de sute de mii de lei curg în dosarul „Zahărul”
Dimensiune font:
Alţi doi dintre ieşenii achitaţi din primul dosar instrumentat de DNA la Iaşi au primit sume importante
Eşecul răsunător al DNA în Dosarul „Zahărul” se răzbună din nou în instanţă. Acesta a fost primul caz instrumentat de DNA la Iaşi. Procurorii au spus că afacerişti şi funcţionari bancari ar fi pus la cale un plan privind acordarea ilegală de credite. Cu banii obţinuţi ar fi fost achitate, tot ilegal, alte credite ajunse la scadenţă. Printre cei vizaţi s-au numărat afaceriştii Vasile Iftodie şi Ioan Potîngă. Judecătorii Curţii de Apel i-au achitat pe toţi inculpaţii. Vasile Iftodie a cerut 7 milioane de euro, după ce a stat după gratii 374 de zile.
El s-a plâns judecătorilor Tribunalului că rudele au fost marcate profund de situaţie, iar afacerea a avut de suferit: „În toată perioada arestării mele, părinţii mei, oameni corecţi, ce n-au încălcat niciodată legea, au fost foarte speriaţi, fiind depăşiţi de orice explicaţie raţională le-aş fi oferit. Redresarea situaţiei economice a firmei a devenit imposibilă, deoarece arestarea mea s-a produs în care aşteptam echilibrarea bugetului societăţii, fapt care nu s-a mai produs”. Perioada petrecută după gratii a fost considerată un adevărat iad. „În interiorul celulei, aproape totul este insuportabil: mirosul amestecat, frigul pătrunzător din lunile de iarnă, căldura stătută care aduce oamenii în pragul leşinului în lunile de vară, mizeria pe care cei din jur o consideră normală şi cu care te lupţi, gândacii care colcăie unde nici nu te aştepţi, păduchii, râia şi alte boli de care eşti înconjurat, accesul la baie la ore fixe, în grup sau alternativa nevoilor într-o găleată”, a mai reclamat Iftodie. Ştefana CZELLER
230.000 EURO
Aceasta este suma stabilită de Tribunalul Iaşi drept daune pentru Vasile Iftodie: el va primi şi 17.635 lei daune materiale; Ioan Potîngă a primit daune morale de 750.000 de lei şi materiale de 30.434 lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau