Daune morale pentru Viagra contrafăcută!
Dimensiune font:
Un ginecolog iordanian a fost condamnat de magistraţii Tribunalului fiindcă a vândut Viagra falsă, ajutat de cumnatul său. Mohamed Tawfiq Fawzi Al Atoum şi Andrei Constantin Nechifor au fost acuzaţi de punere în circulaţie de medicamente contrafăcute, în scopul inducerii în eroare a consumatorului şi fără autorizaţia de punere pe piaţă şi fără prescriere.
În perioada iulie 2008 – mai 2010, Al Atoum a vândut medicamentele cu denumiri ca Vega 100, Asia, Panagra şi Viva, toate prezentate ca aparţinând mărcii Viagra. Medicul şi-a făcut reclamă prin anunţuri de tipul „Cel mai nou tratament pentru creşterea potenţei, efect peste 30 de ore, garantat, previne ejacularea precoce” sau „Viagra 100 la sută naturală, la un preţ avantajos. Consultaţii în domeniu gratis”.
Marfa era fie expediată prin poştă, fie vândută de cei doi în faţa Teatrului Naţional. Anchetatorii au numărat 43 de clienţi, din Cotnari, Ţigănaşi, Neamţ, Vaslui, Mureş, Bistriţa Năsăud, Constanţa sau Botoşani. Printre aceştia s-au numărat pensionari, afacerişti, şomeri, dar şi un profesor.
Unii s-au plâns de calitatea mărfii, iar un ins mai circumspect s-a dus chiar cu o pastilă la poliţişti.
A făcut afaceri şi în spital
În faţa anchetatorilor, Al Atoum a recunoscut că vindea pastile procurate peste hotare, iniţial pentru uzul propriu. De altfel, iordanianul a spus că s-a ocupat cu astfel de afaceri încă de când făcea practica de masterat: „La sfârşitul anului 2008, văzând că există o cerere mare pentru astfel de produse, am început să le comercializez pacienţilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, contra sumei de aproximativ 10-15 lei”.
Compania producătoare a pastilelor albastre originale, Pfizer Products Inc din SUA, a confirmat că marfa iordanianului era contrafăcută şi a cerut daune totale de 1.040 de euro, din care 780 morale, pentru că „a adus atingere imaginii mărcii”. Ieri, 18 decembrie, judecătorii Tribunalului l-au condamnat pe Al Atoum la un an de închisoare cu suspendare, iar pe Nechifor – la 8 luni, tot cu suspendare. În plus, cei doi vor plăti daune de 1.040 de euro. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau