Două milioane de lei pentru finalizarea proiectului de deşeuri
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi va aloca din cheltuieli neeligibile suma de 2,1 milioane lei fără TVA pentru finalizarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID). Finanţarea este necesară asigurării utilităţilor de energie electrică şi apă (1.899.733 lei), cheltuieli diverse şi neprevăzute la depozitul Paşcani (10.500 lei), taxe de obţinere a avizelor aferente lucrărilor suplimentare de la Hârlău (3.000 lei), documentaţii tehnice, respectiv studiu de impact asupra mediului, raport privind impactul asupra mediului, obţinerea avizului de gospodărirea apelor pentru lucrările suplimentare de la Hârlău (9.000 lei), taxe şi cote legale (35.000 lei) şi plata serviciilor suplimentare de supraveghere a lucrărilor şi asistenţă tehnică din partea proiectantului (223.155 lei). „Suma de 2.182.838 lei nu depăşeşte valoarea cheltuielilor neeligibile aprobate prin HCJ nr. 145/23.05.2012, aceste cheltuieli find necesare finalizării contractelor aflate în derulare şi care fie au depăşit perioada de eligibilitate a cheltuielilor, fie se datorează unor situaţii diverse şi neprevăzute apărute în perioada de execuţie sau sunt de natura cheltuielilor neeligibile”, a arătat conducerea CJ Iaşi. Instituţia mai arată că, în perioada de implementare a proiectului au fost efectuate cheltuieli neeligibile în valoare de 1.504.579 lei, fără TVA. La începutul acestui an, CJ Iaşi a aprobat etapa a doua a sistemului de management integrat al deşeurilor, prin fazarea proiectului, cu o valoare totală eligibilă de 30,7 milioane lei şi o contribuţie locală reprezentând cheltuieli cu TVA în sumă de 6,1 milioane lei, cofinanţare la cheltuieli eligibile ale proiectului de 615 mii lei şi cheltuieli cu acoperirea costurilor eligibile – non funding gap în sumă de 2,5 milioane lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau