Elev atacat de câine pe când se întorcea de la şcoală
Dimensiune font:
Un copil de 10 ani, din Horodnicu de Jos, a ajuns la spital după ce a fost atacat pe stradă şi muşcat de câinele unui localnic. Băiatul a fost atacat pe când se întorcea de la şcoală, el fiind elev în clasa a V-a. Câinele a ieşit din curtea unui bărbat de 50 de ani şi l-a muşcat pe copil de piciorul stâng. Băiatul a strigat după ajutor şi un trecător l-a scos din colţii animalului şi a sunat la 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă, minorului fiindu-i acordate primele îngrijiri medicale, acesta fiind diagnosticat cu plagă muşcată gambă şi coapsă stângă. Băiatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi şi ulterior la Spitalul Judeţean Suceava pentru efectuarea de investigaţii suplimentare. Şi poliţiştii au intrat pe fir, în urma cercetărilor rezultând că bărbatul de 50 de ani deţine un câine de talie mijlocie, care de obicei se află legat în curte, însă acesta s-a dezlegat şi a ieşit în drum, pe poarta care se afla deschisă. Câinele nu este de rasă. Proprietarul său s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau