Emoţii pentru fostul prefect Radu Prisăcaru
Dimensiune font:
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pus punct dosarului prefectului suspendat Radu Prisăcaru. Alături de fostul şef al ADS Iaşi, Flavius Ioniţă, el a fost acuzat că a cerut de la Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie, 3 hectare de pământ pentru a facilita un schimb de terenuri cu ADS şi, implicit, retrocedarea a 16 ha la Miroslava. Târgul ar fi fost intermediat de afaceristul Cristian Maftei şi de avocatul Toni Baltag.
Procesul a început în 2006 la Tribunalul Iaşi şi s-a mutat în 2007 la Curtea de Apel, din cauza unor modificărilor legislative. La finele lui 2011, Ioniţă şi Baltag au fost achitaţi, pe motiv că faptele nu există. Magistraţii au concluzionat însă că fostul prefect a luat şpagă şi l-au condamnat la 4 ani de puşcărie. La rândul său, Maftei a fost pedepsit pentru complicitate la luare de mită cu 5 ani de închisoare.
Ex-prefectul şi-a susţinut constant nevinovăţia şi a atacat sentinţa, care i-a nemulţumit şi pe procurori. „Eu nu am cerut nimic. Cred că nici măcar în România lui Băsescu nu poţi să fii pedepsit cu 4 ani de închisoare pentru puncte-puncte. Sunt sigur că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va repara această nedreptate”, spunea Radu Prisăcaru pe blogul său. Deocamdată, judecătorii ICCJ au amânat verdictul cu două săptămâni. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau