Fantoma parcării subterane de la Teatru, bântuie consiliile Iaşului
Dimensiune font:
Consilierul local, Marius Dangă, i-a atras atenţia primarului Gheorghe Nichita asupra faptului că a uitat să-şi ţină promisiunile, respectiv să modifice indicatorii tehnico-economici la proiectul de modernzare a parcului din faţa Teatrului Naţional, scăzând valoarea, prin renuţarea la parcarea subterană. „Proiectul valabil este cel cu parcarea. Şedinţa de Consiliu Judeţean mi-a atras atenţia asupra unui fapt, care ar putea fi hilar dacă nu ar fi îngrijorător. Executivul Primăriei a confundat consiliile. În loc să trimită lista de proiecte propuse a fi implementate în perioada următoare, vreo 37 la număr, la Consiliul Local, spre însuşire şi apoi să devină opozabil tuturor, inclusiv Consiliului Judeţean, executivul l-a trimis direct la CJ. Vă rog să restabiliţi ordinea în aparatul d-voastră pentru că cineva şi-a permis să asume în numele nostru nişte proiecte, fără a fi dezbătute în consiliul capitalei Moldovei, care cred că nu trebuie să fie unul formal”, a declarat Marius Dangă. Potrivit directorul de proiecte al Primăriei Iaşi, Cosmin Coman, primăria se află în faza în care aşteaptă propuneri din partea ieşenilor pentru a modifica ceva şi din modul în care va arăta viitorul parc al Teatrului Naţional. „Nu avem la acest moment nişte indicatori, pentru că proiectul este în desfăşurare şi aşteptăm propuneri în funcţie de care vor fi aprobaţi şi indicatorii. Proiectul, la momentul actual este în lucru”, a spus Cosmin Coman. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau