Femeile puternice ale Moldovei FOTO

default

Dimensiune font:

| 08-03-2016 12:55

Sunt câteva momente în an în care vorbim despre femei mult mai mult decât o facem în fiecare zi, de parcă meritele s-ar contoriza doar în anumite perioade * dar sărbătoarea este sărbătoare şi atunci trebuie să avem grijă ca 8 Martie să fie într-adevăr un moment deosebit 

Flori, cadouri, zâmbete şi îmbrăţişări, asta vor primi astăzi toate doamnele şi domnişoarele, iar momentul este un bun prilej de a vorbi mai mult despre ele, de a le spune poveştile deosebite de viaţă. Sunt multe domenii unde ele excelează, chiar dacă ai crede că unele meserii sunt doar pentru bărbaţi. Spre exemplu, de la Vaslui a plecat prima femeie comandor din România. Diana Ventoneac are 32 de ani şi este prima femeie comandant de aeronavă ATR din România. „Zborul nu e neapărat libertate nebună şi viaţă trăită la intensitate maximă. Mai ales zborul de linie presupune multă pregătire, multe reguli pe care trebuie să le respecţi, multe examene, multă planificare în avans”, este una dintre credinţele Dianei Ventoneac exprimate la o televiziune publică.
Fotomodelul din scaunul rulant
Studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, vasluianca Bianca Alexandru Spînu îşi doreşte să devină un specialist redutabil în Radiologie şi Imagistică, domeniu care o fascinează. Şi-a dorit să fie medic încă din ultima clasă de gimnaziu, când a ajuns la Olimpiada Naţională de Chimie. „Profesoara mea m-a încurajat şi aşa m-am înscris, peste câţiva ani, la Medicină”, spune Bianca, unul dintre studenţii care îşi are mama drept colegă la cursuri. De când cu accidentul, tânăra are nevoie de ajutor şi cine altcineva decât mama îi poate fi alături în orice secundă? Merg împreună la cursuri, la seminarii, inclusiv la prezentările de modă la care Bianca este fotomodel. Acţiunile fac parte dintr-un proiect inedit – Atipic Beauty, coordonat de Magda Coman, fost fotomodel şi care a ajuns în scaunul rulant în urma unui accident. Proiectul urmăreşte conştientizarea societăţii asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi.

„E foarte frumos să fii femeie”
Emilia Arcan, preşedinta Consiliului Judeţean Neamţ, este prima femeie din România care a ajuns la conducerea unui judeţ după Revoluţia din 1989. Puternică, dar în acelaşi timp feminină şi mereu elegantă, îmbină severitatea şi blândeţea atât acasă, cât şi la locul de muncă, în funcţie de situaţie. Se consideră o femeie împlinită în plan profesional şi personal, fiica sa în vârstă de 27 de ani fiind una din cele mai mari bucurii pe care i le-a oferit viaţa. „E foarte frumos să fii femeie, dar poate fi dificil într-o lume a bărbaţilor, pentru că trebuie să faci faţă şi în familie, şi în societate şi la locul de muncă. Dar poţi să te impui prin seriozitate, fermitate şi promptitudine”, este convinsă Emilia Arcan. Severă ca mamă şi soţie, depune toate armele când este vorba de mama sa care o răsfaţă şi astăzi aşa cum a făcut-o dintotdeauna: „Când mă gândesc la mama mă topesc pur şi simplu. Uneori când merg să o văd nici nu o anunţ pentru că ştiu câte pregăteşte pentru mine şi cât efort face ca să mă răsfeţe”. Feministă convinsă, nu favorizează femeile la locul de muncă, dar le oferă sprijinul când este cazul. Nu putem trece mai departe fără a aminti de Elena Ionescu, de la Plantavorel, ori de regretata pictoriţă Iulia Hălăucescu, Doamna Acuarelei Româneşti.
Două dintre cele mai mari afaceri din Botoşani sunt conduse de femei. Este vorba despre Carmen Solomonescu, proprietarul brandului de lactate cu acelaşi nume, şi Anca Boldea, care a pus pe roate o afacere cu medicamente. Blânde şi frumoase, se transformă în parteneri redutabili când se aşează la masa negocierilor alături de nume importante.

Agneta Pal, o minune de medic
De aproape cinci decenii alină durerea copiilor. Medicul pediatru Agneta Pal continuă să-şi desfăşoare activitatea în Spitalul Municipal din Câmpulung Moldovenesc, unde până acum a consultat şi ajutat peste 200.000 de copii.
Agneta Pal locuieşte în camera de gardă a spitalului. Nu pentru că are probleme financiare, ci pentru că a făcut o alegere în urmă cu câţiva ani. Doamna doctor şi-a vândut casa pe care o avea în Câmpulung Moldovenesc şi a cumpărat două apartamente la Arad, unul pentru ea şi celălalt pentru unicul ei copil. Nu s-a mutat însă niciodată, spre bucuria conducerii spitalului care nu ar avea altfel posibilitatea să asigure gărzile. Continuă să-i trateze pe micii bolnavi şi are o mare satisfacţie când se întâlneşte cu oamenii pe stradă şi îi mulţumesc pentru că a avut grijă de copiii sau nepoţii lor. Ele sunt câteva dintre moldovencele pentru care performanţa este un stil de viaţă, la fel şi omenia sau dăruirea.

Citeşte şi: Interviu de colecţie cu singura femeie din lume care a străbătut 120 de ţări pe jos

Grupaj coordonat de Maura ANGHEL

Bacăul a dat prima femeie inginer silvic din lume, Aurora Gruescu, prima sportivă cu 10 pe linie la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci. Lor li se adaugă alte sportive premiate pe podiumul Jocurilor Olimpice - Doina Melinte şi Monica Roşu.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei