Festival de datini și obiceiuri la Târgu Neamț, la început de an
Dimensiune font:
Așa cum se întâmplă de zeci de ani, și la început de 2016 , pe 2 ianuarie, la Târgu Neamț a avut loc Festivalul Datinilor și Obiceiurilor de Anul Nou. Cete de urători , mascați, arnăuți, capre, urși și căiuți au invadat orașul, amintind tuturor localnicilor și turiștilor de obiceiurile de odinioară. Cele mai multe ansambluri au venit din Neamț, din diferite commune dar au fost și cete de urători din Iași și Botoșani. Unul din cele mai mari grupuri prezente la eveniment a fost Alaiul de la Timișești, cu peste 100 de membri.
„Ne străduim din răsputeri să păstrăm aceste datini din strămoși căci fără ele suntem pierduți ca neam și ca țară. Venim în fiecare an la Târgu Neamț și ne bucurăm că s-a păstrat acest festival”, a spus unul din membrii Alaiului de la Timișești
Mii de oameni au venit în ciuda gerului să asiste la festival, mai întâi la parada din centrul orașului, apoi la spectacolul prezentat pe scenă. Evenimentul a fost organizat de Primăria Târgu Neamț în parteneriat cu Casa Culturii „Ion Creangă”.
Citeşte şi: Destin frânt la 15 ani
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau