Focuri de ARMĂ trase în Copou, după o evadare spectaculoasă!
Dimensiune font:
Un individ va trebui să dea ochii cu judecătorii, după ce a fost acuzat că a fugit de sub escortă. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Mihai Stan (21 de ani), pentru evadare. Conform anchetatorilor, băcăuanul a fost condamnat în trecut la şapte ani şi patru luni de închisoare, după mai multe furturi. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Iaşi, numai că, supărat că nu-l vizitează rudele, a decis să se mutileze.
Oamenii legii spun că, pe data de 31 mai 2016, individul a înghiţit mai multe cuie şi s-a tăiat la braţul stâng, iar personalul închisorii a fost nevoit să-l ducă la Spitalul Militar, pentru a primi îngrijiri. După ce i-a fost bandajată mâna, acesta a fost luat de agenţi şi dus spre dubă. Numai că, spun procurorii, din cauza bandajului, individul a reuşit să-şi scoată braţul din cătuşă şi să fugă spre gardul ce dă spre Muzeul „Pogor”.
Văzând că gardul este prea mare pentru a-l sări, Stan a fugit mai apoi spre gardul de lângă bulevardul Carol I, pe care l-a sărit. Agenţii din escortă au tras două focuri de avertizare în aer, somându-l pe individ să se oprească. Acesta şi-ar fi continuat alergarea, dacă nu erau doi trecători care să-i împiedice deplasarea. „În cele din urmă, inculpatul a fost ajuns şi încătuşat de către unul dintre agenţi. La audieri, el şi-a recunoscut fapta”, a declarat ieri Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau