Fonduri pentru modernizarea şi extinderea sistemului de termoficare
Dimensiune font:
Este vorba de 1,6 milioane de euro pentru două proiecte vizând, în principal, refacerea unor magistrale şi racordarea de noi clienţi
Municipalitatea ieşeană a semnat contractele de finanţare pentru două proiecte privind modernizarea sistemului de termoficare. Este vorba despre o sumă totală de 7,3 milioane de lei, bani care au fost alocaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru proiectele „Refacerea izolaţiei magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I şi CET II” (4.946.670 lei) şi, respectiv, „Extinderea reţelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iaşi” (2.333.330 lei). Ambele proiecte sunt incluse în Programul „Termoficare 2006 - 2020. Căldură şi Confort”, sumele menţionate fiind alocate pentru lucrările din acest an. Ministerul Dezvoltării Regionale suportă 70% din valoarea totală a proiectelor, iar municipiul Iaşi 30%. Astfel, în acest an, municipiul Iaşi va aloca, drept cofinanţare, 2.120.000 lei pentru „Refacerea izolaţiei magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I şi CET II” şi, respectiv, 1.000.000 lei pentru „Extinderea reţelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iaşi”.
Proiectul „Refacerea izolaţiei magistralei de legătură 2×Dn 1100 dintre CET I şi CET II” prevede reabilitarea magistralei de legătură dintre CET I Tudor Vladimirescu şi CET II Holboca, printre obiectivele principale numărându-se reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor aferente acestui proiect a fost semnat pe 8 decembrie 2017, iar pe data de 20 a aceleiaşi luni a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului, care are o desfăşurare multianuală, este de 27.451.716 lei.
Undă verde pentru... „Copoul verde”
Proiectul „Extinderea reţelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din Municipiul Iaşi” prevede extinderea sistemului de termoficare spre Bucium şi Copou. În acest caz, licitaţia pentru încheierea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor a început pe 27 martie 2018. În cadrul acestei proceduri au fost depuse două oferte, în prezent acestea fiind în etapa de evaluare. Valoarea totală a proiectului se ridică la 22.285.980 lei.
În cursul zilei de ieri, municipalitatea a eliberat şi două certificate de urbanism aferente proiectului „Extinderea reţelei primare în vederea racordării de noi consumatori la SACET din municipiul Iaşi”, vizând extinderea sistemului spre cele două zone menţionate. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau