Gala „Scriitorul anului” revine la Iaşi
Dimensiune font:
* au fost nominalizaţi scriitorii Adrian Popescu, Gabriela Adameşteanu , Andreea Răsuceanu, Ana Blandiana, Traian Ştef, Constantin Abăluţă, Andrei Novac, Marko Bela, Daniel Cristea-Enache, Florina Ilis, Cornel Ungureanu şi Mircea Anghelescu
În perioada 7-9 noiembrie 2019 se va desfăşura, la Iaşi, a patra ediţie a „Galei Scriitorii Anului”. Evenimentul este un proiect al Uniunii Scriitorilor din România şi al Primăriei Municipiului Iaşi, organizat de Casa de Cultură „Mihai Ursachi”.
Pentru premiul „Scriitorul anului 2019” au fost nominalizate personalităţi din toată ţara, precum Adrian Popescu - pentru volumul de versuri „Corso” şi pentru antologia „Poezii 1971-2018”, Gabriela Adameşteanu - pentru romanul„Fontana di Trevi”, Andreea Răsuceanu - pentru romanul „O formă de viaţă necunoscută”, Ana Blandiana - „Variaţiuni pe o temă dată”, Traian Ştef - pentru publicarea volumelor „Epopeea şobolanului Louse” şi „Omeneasca şi ticăloasa prostie, Constantin Abăluţă, Andrei Novac, Marko Bela, Daniel Cristea-Enache, Florina Ilis, Cornel Ungureanu şi Mircea Anghelescu.
Pe 7 noiembrie, de la ora 13, scriitorii se vor întâlni cu elevii din colegiile ieşene şi îi vor provoca la diverse discuţii pe teme cum ar fi literatura şi arta scrierii.
Premiile „Scriitorul anului” vor fi decernate cu prilejul unei gale ce va avea loc pe data de 8 noiembrie, începând cu ora 18, în Sala Chopin, din cadrul complexului urbanistic Palas Mall, unde moderatorul evenimentului va fi Nicolae Manolescu.
Tot în cadrul acestui eveniment, actorul Adrian Păduraru va susţine un recital de poezie. Gala se va încheia cu un concert al artiştilor Ada Milea şi Bobo Burlăcianu. Intrarea se face pe bază de invitaţie, pe care o puteţi procura de la sediul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Daiana SFREDEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau